Published On: joi, mart. 29th, 2018

Lepădarea de… Ghiţă

nichiduta.ro

Asemenea apostolului Petru, despre care se spune că, într-un moment de teamă, s-a lepădat de lisus, Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a lepădat de Ghiţă. întors recent din Serbia, unde a discutat inclusiv extrădarea fugarului Sebastian Ghiţă, Ministrul Justiţiei a dezminţit zvonurile potrivit cărora sar fi întâlnit cu fostul deputat PSD, refuzând să comenteze cererea lui Ghiţă de a verifica presupusele „probe false” din dosarul acestui om de afaceri. „Cum să se întâlnească un ministru al Justiţiei cu cineva care este în procedură de extrădare? Exclus. Participarea lui Sebastian Ghiţă la discuţii este absolut imposibilă. Nu am avut nicio întrevedere cu el, nici măcar nu l-am văzut”, a declarat Tudorel Toader, miercuri dimineaţa, la sosirea la minister. Ministrul Justiţiei a mai spus că Sebastian Ghiţă trebuie să se adreseze autorităţilor din Serbia, nu la ministerul Justiţiei din România. „Ministrul discută oficial, prin canale oficiale, nu mă puneţi să comentez ce a spus cineva la TV, eu mă aflam aseară pe drum spre ţară. Judecătorii din Serbia vor examina toate documentele pe care le-au primit, ar putea solicita şi altele şi vor decide şi proceda în conecinţă”, a mai spus Toader.
în ceea ce priveşte Ministerul Justiţiei, instituţia a publicat pe site-ul său o precizare mai amplă în care menţionează ce documente a transmis către Ministerul Justiţiei din Serbia, pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă. Ministerului Justiţiei precizează, în comunicat că în materia extrădării, deşi corespondenţa este transmisă între autorităţile centrale, respectiv cele două ministere de Justiţie, documentele trebuie înaintate de către Ministerul Justiţiei din statul solicitat către instanţa competentă pentru a decide asupra extrădării. În comunicat este prezentată, cronologic, corespondenţa purtată între autorităţile din România şi Serbia cu privire la cererea de extrădare a lui Ghiţă.
De când este acuzat, mai pe faţă, mai voalat că este pupincuristul lui Dragnea, vrând să-l scape de dosare, desigur nu doar pe el, ci toată gaşca de indivizi certaţi cu legea din PSD, domnul ministru, Tudorel Toader, a devenit mai precaut. în consecinţă, s-a lepădat de Ghiţă, şmecherul ce a făcut avere aplicând perfect sistemul PCR, care nu mai înseamnă Partidul Comunist Român, ci Pile Cunoştinţe Relaţii . Desigur, păstrând proporţiile realităţii româneşti, Toader nu este apostolul Petru, ci un simplu pesedist ce profită de comanda politică a lui Dragnea, ce ordonă, făcându-i-se pe plac, iar Ghiţă nu este lisus, ci un alt tip de şmecher, superior simplului găinar, ce a profitat la maxim de pe urma relaţiei lui cu Ponta. Asta-i poanta, acesta-i PSD-ul şi pesedişti. De fapt, să fim lucizi: nu Toader se leapădă de Ghiţă, ministru fiind o simplă slugă a lui Dragnea, ci chiar PSD-ul, pentru care Ghiţă a devenit inutil.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro