Published On: vin, feb. 22nd, 2013

Legea pensiilor modificată, Bacilul lui Koch ar putea fi tratat cu pensie de invaliditate

nichiduta.ro

baniMotto:
„Prea onorate doamne, Distins auditor! Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor Că biata-mi Muza, albă de spaimă şi uimire, Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă uşă, a pretextat ceva ~i-a dispărut… adio! M-a părăsit aşa, Cu călimara plină de noapte şi de proză. E vorba de bacterii şi de tuberculoză, E vorba de bacilul lui Koch… Precum vedeţi, Un subiect anume făcut pentru poeţi!” George Topârceanu – Bacilul lui Koch.
Dar nu atât de tare s-au speriat şi guvernanţii pe această temă. După noile modificări aduse la Legea pensiilor, o nouă categorie de bolnavi ar putea beneficia de pensia de invaliditate, conform unui proiect de act normativ adoptat recent de Camera Deputaţilor.
Până acum, mai multe Comisii au avizat negativ propunerea legislativă, printre care Comisia pentru muncă şi protecţie socială.
Deputaţii au dat votul final, marţi, 19 februarie, unei propuneri legislative ce modifică legea pensiilor astfel încât, din acest an, şi bolnavii de tuberculoză ar putea beneficia de pensia de invaliditate.
Vorbim de Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adoptat, în 19 februarie, de Camera Deputaţilor, forul decizional, cu 290 de voturi „pentru”, 31 „împotrivă’ şi 2 abţineri.
În acest context, conform proiectului de act normativ, art. 68 din Legea pensiilor, care stabileşte categoriile de persoane ce beneficiază de pensia de invaliditate, se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 68. – (1) Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumatate din capacitatea de muncă, din cauza: a) accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii; b) neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA, TBC; c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legatură cu munca”.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro