Published On: mar, Oct 18th, 2016

„Legea cauciucurilor de iarnă”

cauciucuri-de-iarnaOri de câte ori condiţiile meteorologice impun, şoferii trebuie să îşi schimbe cauciucurile de vară cu cele de iarnă. „Legea cauciucurilor de iarnă”, aşa cum este denumită OG 5 2011, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011 a creat confuzie în rândul şoferilor. Potrivit legii, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu data de 1 noiembrie, ci numai când se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei: „Obliga-tivi-tatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice, după cum se precizează în Ordonanţa de Guvern 5/2011. Astfel, şoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada calendaristică”, au declarat reprezentanţii de la Serviciul Rutier.
Ce amenzi riscă şoferii
Amenda pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope de vară se poate cifra între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 810 şi 1.800 de lei.
În plus, aceşti conducători auto riscă să rămână şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii, primind doar o dovadă înlocuitoare a actului original, fără drept de circulaţie. Anvelopele de iarnă potrivite
Atunci când cumpăraţi anvelope de iarnă, trebuie să fiţi foarte atenţi la câteva semne de pe cauciuc. Fulgul de nea pe anvelopă atestă că aveţi un cauciuc de iarnă cu care puteţi circula legal.
De asemenea, sunt acceptate iarna anvelopele cu menţiunea „M + S” (Mud plus Snow – Noroi şi zăpadă). Trebuie să ştiţi că, pe drumurile uscate, atunci când folosiţi cauciucuri de iarnă consumul de carburant este un pic mai mare.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente