Leagănul cuvintelor Leagănul toamnei, de George ioniţă, Editura Grinta

Puterea poeziei de a transforma cuvintele care o compun, care îi conturează şi îi definitivează un corp în acel chihlimbar care reuşeşte să păstreze şi să conserve pentru mult timp stările pe care le definesc şi, în acelaşi timp, reuşesc această îndelungă păstrare a vieţii lor, este putera care duce până la capăt, care personifică şi personalizează definitiv profilul unui poet, este puterea care încarcă şi care ajută statura lui să se facă vizibilă, să se aşeze şi să se desăvârşească.
Nuanţele care definesc şi încarcă aceste stări sunt întotdeauna la îndemâna poetului George Ioniţă, al fiecărui pliu şi al fiecărui tremur al stărilor care alcătuiesc poezia lui, una pe care a reuşit să şi-o asume ca mod de viaţă, dar şi ca mod de exprimare a libertăţii personale, care îi alimentează posibilităţile de a-şi menţine toate aceste libertăţi necesare la cele mai bune standarde accesibile şi posibile. George Ioniţă păstrează posibilităţile multe de expunere a tuturor celor care îl îndeamnă să se exprime şi îşi mişcă toate aceste trăiri în zone şi pe teritorii vaste, acelea pe care cuprinderea în care se aşază paşii şi zbaterile lui le poate parcurge neobosit.
mă uit cum vântul răsfiră frunzele cum norii aleargă pe cer întunecându-l
departe sunt de mine muzele vechi amintiri îmi picură gândul afară e frig
şi timpul parcă oftează…
Leagănul toamnei este o intensă descriere a melancoliei atotcuprinzătoare, a acelei melancolii care mistifică şi care ascunde adevărata fire pe care viaţa o oferă poetului. El se aşază între aceste graniţe, ale acestui teritoriu închis, se foloseşte de reperele disponibile şi foloseşte acele cuvinte care ajută şi care atrag posibilităţile eliberării căutate, dorite. Nefirescul se transformă într-un firesc trist, dar plin, încărcat de imagini care rămân aşezate definitiv în formatul sobru de stampă a stărilor descifrate de autor. Lumea se aşază şi se manifestă în aceste registre impuse de poet şi îşi consumă vremea, vremurile şi anotimpurile între aceste spaţii impuse

de toate aceste cuvinte.
ascult cum trece timpul acum când ochii mei acelaşi întuneric văd ascuns sub pleoapele lăsate a dispărut pământul nici cer nu e
de care lumea să se-agaţe
nici candelabre-n care stelele să ardă…
Omul şi poetul se lasă cuprinşi de toate aceste stări, se lasă dominaţi de atmosfera crepusculară desprinsă din sufletul lui care le înţelege şi care încearcă să le izoleze, să le păstreze ca pe unele care devin bunuri personale, iar acest efort construieşte locul perfect în care ele se pot adapta şi multiplica. George Ioniţă îşi desface cu uşurinţă cutiile în care păstrează toate aceste cuvinte care hrănesc toată această masă festivă a deprimării bine stăpânite, a deprimării care nu se amplifică, dar care reuşeşte să convingă cititorul de veridicitatea şi de puterea ei. Toate numele sub care se identifică viaţa şi tristeţile ei sunt enumerate aici şi sunt catalogate şi aşezate în acest leagăn al cuvintelor care le ţine şi le asigură balansul necesar care le poate aşeza corect în fiecare dintre lumile puse aici în lumină de găsitorul lor.
m-am risipit în fiecare clipă
crezând c-o să mă nasc mai plin…
Leagănul toamnei este volumul în care George Ioniţă reuşeşte să adune şi să cuprindă toate corpurile desfigurate de căderile care nu pot fi evitate. Le adună şi le aşază în chihlimbarul păstrător hărăzindu-le o viaţă viitoare, acea viaţă bună pe care speranţa o alimentează în fiecare zi. George Ioniţă reuşeşte din nou să dea nume stărilor cu ajutorul cărora se încăpăţânează să iasă din stările care îi dau târcoale continuu pentru a-l deruta şi pentru a-l aşeza pe un teren care să îl ducă într-o fundătură greu de evitat. Cu ajutorul poeziei reuşeşte să fandeze şi să evite acest eşec, transformându-şi experienţele acumulate în cuvinte formatoare care îi îmbogăţesc şi îi încurajează desăvărşirea şi aşezarea poetică.
Gabriel Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

24 ianuarie 1859: "Mica Unire"

In istoria României, ziua de 24 ianuarie, mai exact, unirea Principatelor are o însemnătate crucială. Început în anul 1848, procesul de unire a celor două principate s-a bazat pe apropierea puternică economică şi culturală între cele două ţări. Ţara Românească s-a unit cu Moldova sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. […]