La VOINEȘTI, O NOUA INVESTIȚIE DE 5.000.000 EURO!

VEȘTE URIAȘ A pentru VOINEȘTI: O NOUA INVESTIȚIE DE 5.000.000 EURO. Primarul Gabriel Dănuț Sandu a fost anunțat cu puțin timp în urmă de către Ministerul Fondurilor Europene că a fost ADMISA cererea de finanțare pentru proiectul -Dezvoltarea Rețelelor inteligente de distribuție de gaze naturale prin înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în satele Izvoarele, Lunca Suduleni, Mînjina, Manga, Oncești și extindere rețea de distribuție gaze naturale redusă presiune în satele Voinești, Gemenea și Brătulești. În momentul de față doar satul Voinești dispune de gaze naturale și ar mai fi nevoie de încă 38 km de rețea pentru a se putea asigura necesarul întregii localități.
Gabriel Dănuț Sandu este primarul Voineștiului, o comună care s-a transformat radical din punct de vedere administrativ în ultimii ani și cu cea mai eficientă administrație din județ. Nu o spunem noi, investițiile implementate cu succes vorbesc de la sine. Administrația locală din comuna dâm-bovițeană Voinești, condusă de edilul independent Gabriel Dănuț Sandu și viceprimarul Constantin Popa, a reușit să atragă invidia dar și admirația altor primari din Dâmbovița prin investițiile realizate la nivelul comunității pe care o reprezintă.
La Voinești, faptele vorbesc de la sine iar actul admnistrativ se aliniază standardelor europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Consiliul Național al Elevilor solicită public să se urgenteze procedurile de achiziție a testelor non-invazive

„În contextul în care majoritatea statelor europene au procedat la menținerea școlilor deschise în format fizic, dar care au și asigurat măsuri de protecție sanitară pentru elevi și profesori și care au dotat școlile cu infrastructură specifică, considerăm că este absolut necesar ca autoritățile din România -oricare ar fi ele […]