La Serviciul Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Dâmboviţa se lucrează în zilele de 16 şi 17 august

Guvernul a acordat o nouă minivanaţă pentru bugetari, legând sărbătoarea legală de Sfânta Maria, care în acest an pică miercuri, 15 august, de weekend, prin acordarea unor libere, recuperabile ulterior, în zilele de joi, 16 august, şi vineri, 17 august. Cu toate acestea, rămân instituţii publice unde se va lucra în cele două zile. Serviciul Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Dâmboviţa va avea program de lucru cu publicul în perioada mini-vacanţei de Sf. Maria, acordată de Guvern pentru angajaţii din sistemul bugetar. Cms. şef de poliţie Adrian Alexandrescu, şeful Serviciului Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Dâmboviţa, ne-a declarat că personalul din cadrul Serviciului Permise Dâmboviţa va avea liber doar în data de 15 august, în zilele de 16 şi 17 august urmând să vină la lucru. Cms. şef de poliţie Adrian Alexandrescu, şeful Serviciului Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Dâmboviţa a mai explicat că există deja programări pentru 16 şi 17 august. Se va lucra la toate ghişeele şi se vor susţine toate programările pentru examenele auto.
Pe lângă planul de management ce are ca scop o revi-talizare a activităţii Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dâmboviţa, dar şi o comunicare transparentă cu cetăţenii, pe care şi l-a asumat cms. şef de poliţie Adrian Alexandrescu atunci când a preluat conducerea instituţiei, şeful Serviciului Permise Dâmboviţa participă şi la activitatea de examinare practică, pentru a veni în sprijinul celorlalţi cinci poliţişti examinatori.
În fiecare zi de miercuri, între orele 15:00-17:00, cms. şef de poliţie Adrian Alexandrescu, şeful Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dâmboviţa, are şi program de audienţe, iar toţi cetăţeni sunt primiţi şi le sunt soluţionate problemele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Se lucrează intens la modernizarea DJ 702, limită judeţ Argeş -Cândeşti-Deal - Cândeşti-Vale

Modernizarea DJ 702 limită judeţ Argeş -Cândeşti-Deal – Cândeşti-Vale este un proiect cu finanţare pe PNDL 2, ce vizează asfaltarea a 9,319 km de drum, în valoare totală de 11.330.330 lei. Lucrările au început în forţă în luna martie a acestui an, iar stadiul de execuţie este destul de avansat. […]