Published On: lun, feb. 27th, 2017

La Fieni: În ciuda sorosiştilor, glasul majoriotăţii este ascultat, problema câinilor fără stăpân va fi rezolvată

nichiduta.ro

Problema câinilor fără stăpân rămâne o prioritate pentru administraţiia oraşului Fieni chiar dacă întâmpină dificultăţi în demersurile făcute pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari.
La Sala de Consiliu a Primariei Fieni, iubitorii de animale şi persoanele interesate au fost invitate la o dezbatere publică în legătură cu măsurile ce trebuie luate de către U.A.T. Fieni privind câinii comunitari existenţi pe raza oraşului. Spre uimirea autorităţilor locale dar şi a noastră, la întâlnire nu au venit decât şapte persoane dintre care patru iubitori de animale şi trei cetăţeni care îşi doresc cu orice preţ soluţionarea acestei probleme. Printre cei patru iubitori de animale s-a aflat şi Vasilescu Mariana Lidia, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Sufleţel” din Târgovişte, care le-a transmis autorităţilor locale că trebuie să respecte legislaţia, fie că le place, fie că nu le place.
Primarul Iulian Tătulescu a spus că la Fieni se va respecta în totalitate legea.
Edilul Iulian Tătulescu le-a propus iubitorilor o altă variantă şi anume, dânsul va pune la dispoziţie un teren proprietate personală iar iubitorii de animale să se ocupe de amenajarea unui adăpost de câini. Nici după această propunere nu s-a ajuns la o înţelegere.
Autorităţile locale de Fieni spun că nu vor să afecteze bugetul oraşului şi să sacrifice comunitatea de dragul câinilor fără stăpân.
Vasilescu Mariana Lidia, vicepreşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Sufleţel” din Târgovişte, le-a sugerat autorităţilor că mai bine ar renunţa la înfrumuseţarea oraşului cu panseluţe, spaţii verzi şi să acorde atenţie câinilor fără stăpân. Primarul Iulian Tătulescu a dat imediat replica că doamna nu este de la Audit să dea explicaţii iar toate acţiunile pe care le întreprinde sunt în folosul comunităţii din Fieni.
Oamenii spun că nu mai ies seara din casă de frica câinilor fără stăpân.
Iubitorii de animale au cu totul altă părere.
Edilul Iulian Tătulescu dă asigurări locuitorilor oraşului că în ciuda piedicilor pe care le întâmpină din partea aşa-zişilor iubitori de animale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, va găsi rapid rezolvarea problemei: „Concluzia este următoarea – o să respect OG 155 din 2001, o să înfiinţez serviciul privind gestionarea câinilor fără stăpân şi din motive financiare pentru că nu-mi permit să afectez bugetul local o să contractez acest serviciu către un agent economic cu atribuţii pe acest subiect. Să zicem aşa-zişi iubitori de animale şi spun acest lucru că dacă ar fi fost şi ei iubitori ar fi avut doi câini acasă, eu am luat opt câini de pe stradă şi i-am dus acasă. Le-am propus să le pun un teren la dispoziţie unde să-şi amenajeze un adăpost însă nu au îmbrăţisat ideea. Eu sunt obligat să ascult glasul majoriotăţii şi le garantez că voi mege mai departe, în ciua-da acestor sorosişti, că nu am altfel cum să le zic. Spun acest lucru pentru că ei sunt puşi numai pe rele şi vor să ne dis-tragă de la drumul nostru „, a declarat primarul Iulian Tătules-cu.
La Fieni, se va respecta legea şi vocea majorităţii.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro