La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa s-au luat măsuri de prevenire, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii beneficiarilor şi a angajaţilor

În contextul răspândirii noului Coronavirus şi în ţara noastră, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa anunţă că a luat mai multe măsuri de prevenire, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii beneficiarilor şi a angajaţilor. Măsurile au fost aplicate în conformitate cu Dispoziţia Metodologică numărul 6377/09.03.2020, transmisă de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii şi cu adresa numărul 2305/04.03.2020, transmisă de Ministerul Afacerilor Interne, prin Instituţia Prefectului Dâmboviţa.
Astfel, s-au stabilit următoarele măsuri: – începând din data de 11.03.2020, s-a

suspendat accesul persoanelor străine (vizitatori, rude, reprezentanţi legali) în centrele rezidenţiale, până la data de 22.03.2020, cu posibilitate de prelungire a acestei măsuri, după caz;

  • în aceeaşi perioadă, cu posibilitate de prelungire, se suspendă ieşirea beneficiarilor din centrele rezidenţiale, în comunitate (excursii, tabere, vizite etc.), precum şi participarea la activităţi, evenimente;
  • se suspendă activităţille cu beneficiarii în cadrul centrelor de zi şi de recuperare, asigurându-se doar intervenţia în situaţii de criză, iar pentru celelalte cazuri activităţile se desfăşoară online (skype, whatsapp, etc.), până la data de 22.03.2020, cu posibilitate de prelungire;
  • toate certificatele de încadrare în grad de handicap eliberate se vor

transmite prin poştă, în plic, recomandată cu confirmare de primire;

  • documentele necesare întocmirii dosarului de încadrare în grad de handicap (copii sau adulţi) se vor depune la primăriile de domiciliu, urmând ca acestea să fie trimise de către asistenţii sociali laDGASPC Dâmboviţa, prin email, prin poşta, cu confirmare de primire; de asemenea, beneficiarii pot transmite documentele pentru încadrare în grad de handicap către DGASPC Dâmboviţa, pe adresele de e-mail sec_copii_db@yahoo.com, sec_adul-ti_db@yahoo.com sau prin poştă cu confirmare de primire;
  • şedinţele Comisiei de Protecţie a Copilului se vor desfăşura fără public până în data de 31.03.2020, cu posibilitate de prelungire;
  • reorganizarea activităţii de eliberare bilete şi legitimaţii de transport pentru persoane cu handicap, în vederea evitării aglomeraţiei la sediul DGASPC Dâmboviţa, până în data de 31.03.2020, cu posibilitate de prelungire;
  • solicitările pentru rovinietă – persoane cu handicap şi acord indemnizaţie persoane cu handicap vor fi transmise către DGASPC Dâmboviţa prin poştă (str. I.C. Vissarion, nr. 1, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa), cu confirmare de primire sau prin e-mail, la adresele dgaspcdb@yahoo.com şi dgaspcdb@gmail.com sau prin fax, la numărul 0245614623;
  • se suspendă audienţele fizice, până la data de 31.03.2020, cu posibilitate de prelungire; în aceste condiţii, audienţele vor fi acordate telefonic, conform următorului program: luni (13:00 -15:00) şi joi (13:00 – 15:00), la numărul
    0245217686;
  • petiţiile/sesizările/solicitările, care nu necesită prezenţa la sediul DGASPC Dâmboviţa, pot fi transmise pe adresele de e-mail: dgaspcdb@yahoo.com şi dgaspcdb@gmail.com sau prin fax, la numărul 0245614623, precum şi prin poştă (str. I.C. Vissarion, nr. 1, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Bilanţul Comitetului Filialei Judeţene de Cruce Roşie Dâmboviţa

Corpul K al Universităţii Valahia a găzduit şedinţa de bilanţ a Comitetului Filialei Judeţene de Cruce Roşie Dâmboviţa. Lucrările au fost deschise de preşedintele Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa – pr. Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei care a făcut un scurt rezumat al activităţilor desfăşurate de Comitetul Judeţean […]