La Definitivat, ceva mai bine decât la BAC: 70,79% rata de promovare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ, în Dâmboviţa

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele înregistrate de candidaţii care au susţinut proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ, sesiunea 2020. Acest lucru a fost posibil ca urmare a eficienţei de care au dat dovadă toţi cei implicaţi în evaluarea lucrărilor şi vine în sprijinul candidaţilor, care au aflat mai repede, dar în interiorul calendarului aprobat, rezultatele obţinute.

Astfel, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) este de 70,79%, iar 5 candidaţi au obţinut nota 10 (zece) la proba scrisă, patru dintre aceştia finalizând examenul cu media 10.
Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 80 de candidaţi cu medii între 8 şi 10. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Afişarea primelor rezultate s-a realizat atât la centrul de examen, cât şi online, pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestaţiile se depun conform calendarului aprobat, la centrele de examen sau pot fi transmise on-line sau pe fax, în zilele de 29 iulie, respectiv 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează la centrul de examen şi pe site-ul anterior menţionat, în data de 4 august
2020.
Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Candidatul PNL la Primăria Târgovişte: "Să lăsăm demagogia, minciuna şi veşnicele campanii de imagine!"

Candidatul propus de Partidul Naţional Liberal pentru funcţia de primar la Târgovişte, Aurelian Cătinescu, susţine că este obligatorie o schimbare la nivel de abordare a problematicii şi provocărilor sociale şi economice cărora va trebui să le facem faţă, arătând aici spre administraţia publică locală, pentru ca oraşul să nu ajungă […]