Published On: vin, ian. 13th, 2017

La CJ Dâmboviţa, în perioada iulie 2016 – decembrie 2016 s-a înregistrat un număr de 144 petiţii

nichiduta.ro

Comparativ cu primul semestru al anului 2016, când sa înregistrat un număr de 137 petiţii, în perioada iulie 2016 -decembrie 2016 s-a înregistrat un număr de 144 petiţii, dintre care 139 petiţii au fost formulate de către cetăţeni, o petiţie redi-recţionată de către Ministerul Transporturilor, o petiţie redirecţionată de către Ministerul Sănătăţii, o petiţie remisă de către Administraţia Prezidenţială – Probleme Cetăţeneşti, o petiţie remisă de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa şi o petiţie remisă de către Primăria Comunei Corneşti.
După înregistrare, petiţiile au fost înaintate direcţiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu precizarea termenelor de rezolvare. Petiţiile al căror conţinut nu au intrat în sfera de competenţă a CJ au fost direcţionate spre autorităţile competente cu rezolvarea problemelor sesizate informând petentul despre acest fapt.
În privinţa modului de soluţionare şi repartizare a acestora, situaţia se prezintă astfel:
– 70 petiţii soluţionate, competenţa aparţinând Consiliului Judeţean Dâmboviţa;
– 63 petiţii direcţionate, spre competentă soluţionare, către instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi altor autorităţi şi instituţii publice din judeţ;
– o petiţie clasată în conformitate cu prevederile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 potrivit căruia „petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează, potrivit prezentei ordonanţe”; – 10 petiţii clasate în conformitate cu prevederile art. 10 (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 potrivit căruia „dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, această se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns”.
În general principalele probleme sesizate de petenţi atât în primul semestru al anului, cât şi în perioada iulie 2016 – decembrie 2016, s-au referit la:
– solicitări de ajutoare sociale, ajutoare financiare pentru diferite intervenţii chirurgicale, precum şi ajutoare materiale datorate situaţiei precare din punct de vedere financiar a familiei peten-tului;
– nemulţumiri privind acordarea ajutorului social de către primăriile din judeţ;
– probleme privind protecţia copilului şi a persoanelor cu di-zabilităţi; – sesizări privind starea drumurilor judeţene, solicitări de sprijin pentru reabilitarea sau modernizarea acestora;
– nemulţumiri generate de instituirea taxei de habitat;
– reclamaţii referitoare la prestaţiile operatorilor de transport public persoane;
– sesizări privind încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor constructorilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor;
– nemulţumiri întâmpinate la eliberarea de documente de către primăriile din judeţ;
– solicitări locuri de muncă;
– solicitări locuinţă.
Pentru operativitate, în vederea obţinerii informaţiilor necesare formulării unui răspuns complet, întemeiat pe – de fapt şi de drept, au fost contactate autorităţile/instituţiile publice competente, iar în anumite cazuri a fost necesară şi deplasarea în teritoriu a funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro