La CJ Dâmboviţa, dezbatere privind datele cu caracter personal

Sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a găzduit o dezbatere cu reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai mediului de afaceri, pe teme de interes referitoare la reglementările legislative privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
La întâlnire au participat: Ancuţa Gianina Opre, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPD-CP), alături de o echipă formată din Alina Săvoiu – şef Serviciu Juridic, Simona Şandru – Şef Birou Plângeri, Luiza Dumitru – Şef Birou Relaţii Internaţionale şi George Bălăiţi – Şef Birou Control, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, administratorul judeţului, lonuţ Săvoiu, vicepreşedintele senatului, Adrian Ţuţuianu, deputatul Claudia Gilia, subprefectul Florina Mureşan, reprezentanţi ai primăriilor, instituţiilor deconcentrate şi subordonate din judeţ dar şi ai mediului de afaceri.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu sprijinul senatorului Adrian Ţuţuianu, ca răspuns la solicitările conducătorilor unor instituţii publice, primari, dar şi a unor reprezentanţi ai mediului de afaceri interesaţi de implementarea noilor reglementări.
În cadrul întâlnirii de lucru a avut loc o prezentare generală a legislaţiei în domeniu, cu precădere a Regulamentului 169/2016, dar şi a Legilor 129/2018 şi a Legii 190/2018.
De asemenea, au fost aduse precizări privind noutăţile, drepturile şi obligaţiile cu privire la condiţiile şi procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal, pe patru dimensiuni, şi anume: 1 -Responsabil pentru protecţia datelor, 2 -Evaluare de impact şi cartografiere, 3 -Drepturile persoanelor vizate şi 4 -Asigurarea securităţii datelor şi notificarea încălcărilor de securitate.
Regulamentul 169/2016, care a intrat în vigoare începând cu 25 mai 2018, în toate statele membre în Uniunea Europeană, are ca elemente de referinţă state precum Germania sau Franţa, principalele elemente de noutate fiind următoarele aspecte: desemnarea, în cadrul instituţiilor publice, unităţilor de cult, fundaţiilor de utilitate publică, dar şi în cadrul entităţilor care activează în mediul privat şi prelucrează date cu caracter personal pe o scară largă, a unui responsabil pentru prelucrarea datelor cu caracter personal; obligaţia de păstrare a activităţii de prelucrare a datelor şi de efectuare a unei evaluări de impact în condiţiile impuse de prevederile europene; introducerea unor noi drepturi precum cel de ştergere, de restricţionare, de notificare a încălcării la securitate, dar şi cel de portabilitate (art. 12-23 din regulamentul european).
De asemenea, au fost amintite şi prevederile legislative care stipulează condiţiile speciale de prelucrare a datelor biometrice, dar şi termenele de notificare a oricărui incident legat de prelucrarea datelor cu caracter personal.
Responsabilul pentru prelucrarea datelor trebuie anunţat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, iar nedesemnarea sa poate atrage sancţiuni severe. În concordanţă cu prevederile art. 37 din Regulamentul 169/2016, acesta poate fi numit fie din cadrul instituţiei, fie din cadrul unor structuri externe.
Pe lângă aspectele ce îi revin responsabilului, în cadrul întâlnirii au fost prezentate şi detalii ce ţin de accesul la datele cu caracter personal (obţinerea accesului şi o copie a acestor date pe care operatorul le prelucrează), dreptul la opoziţie, dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”), dreptul la restricţionare prin marcarea datelor cu caracter personal.
În cadrul întâlnirii, s-a făcut precizarea că toate instituţiile, cu excepţia instanţelor judecătoreşti, au obligaţia de a-şi desemna un responsabil care să se ocupe de aspecte ce ţin de datele cu caracter personal.
Mai multe informaţii importante privind subiectul dezbătut pot fi consultate pe site-ul oficial al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, la secţiunea Protecţia Datelor. Detalii se regăsesc şi în Ghidurile specifice segmentelor prezentate, care pot fi consultate, de asemenea, pe site-ul instituţiei centrale. De asemenea, pentru buna informare a subiectului, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal oferă zilnic audienţe pentru cei interesaţi.
Ancuţa Opre a mulţumit autorităţilor pentru organizarea acestui eveniment, subliniind importanţa unor asemenea întâlniri pentru buna aplicare a legislaţiei în domeniu. Atât preşedintele ANSPDCP, cât şi echipa care a însoţit-o astăzi, au răspuns punctual la toate întrebările ce le-au fost adresate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Doi ani de la deschiderea Complexului Turistic şi de Nataţie

Împlinirea a doi ani de la inaugurarea Complexului Turistic şi de Nataţie a fost marcată, în mod inspirat, prin lansarea Programului „Şcoala de vară la Complex”. Este vorba despre un proiect care se adresează celor mici şi care nu implică niciun fel de costuri din partea părinţilor. Începând de ieri […]