LA BREZOAELE, MECI FRUMOS, ÎNVINGĂTOR MERITAT. COMERŢUL BREZOAELE – RECOLTA GURA ŞUŢII 2-1 (0-1)

S.A.

sportPrintre jocurile frumoase disputate în etapa de sâmbătă, se numără, fără îndoială, şi partida dintre COMERŢUL BREZOAELE-RECOLTA GURA ŞUŢII.
Vremea bună condiţiile la fel au adus multă lume la stadionul din BREZOAELE,
cocheta tribună fiind arhiplină. E adevărat, aici, la BREZOAELE în fiecare sâmbătă, lângă stadion are loc un târg.
A fost, dacă doriţi, o zi de sâmbătă, o zi de primăvară autentică, iar când suporterii şi-au văzut favoriţii învingători, grătarele s-au încins, petrecerea fiind în toi.
Partida s-a disputat într-o atmosferă colegială, prietenească, nelipsind cei doi primari, NELU TUDORACHE şi TITEL DINU, care şi-au îndemnat jucătorii la fair-play.
S-a jucat cu multă ambiţie, fiecare dorindu-şi victoria, care până la urmă a revenit gazdelor. Dar nu a fost deloc uşor, deoarece oaspeţii au evoluat cu multă dorinţă, mai ales că au deschis scorul (minutul 20, 0-1), conducând la pauză (autor STOICA). în partea a doua, „COMERŢUL” insistă în atac şi reuşeşte, în minutul 46 şi 65, să marcheze două goluri care să-i asigure cele 3 puncte (2-1), autori fiind
BADEA şi FLOREA.
Partida a beneficiat de un arbitraj competent şi autoritar: CĂTĂLINA OPREA –
GABRIEL CATANĂ – MARIUS CIOCMATĂ. Pe un teren bun de joc şi un soare primăvăratic s-au aliniat echipele:
COMERŢUL: C. MIHAI – A. CEZAR, C. MĂRĂCINE, N. ION, C. ENE, P. STOIAN, B.
TUDORACHE, C. ŞERBAN, F. FLOREA, A. BADEA, A. ENACHE. Au mai jucat: P.
DINESCU, G. RAICU, I. POPA.
RECOLTA: I. ŞTEFAN – AL. MATEI, M. DRAGNE, G. DRAGNE, V. DINU, M. ROTARU, B. MOTOLICI, B. DRĂCEA, AL. TĂNASE, F. GRIGORE, AL. STOICA. în
repriza a doua a mai evoluat A. NICOLAE. (S.A.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Liga a 4-a; Etapa a 13-a GAZUL SE JOACĂ CU FOCUL

Beteagă, Liga a 4-a a ajuns la borna cu numărul 23. în această rundă s-au disputat doar 6 meciuri. Gaz Metan Finta a jucat la Corneşti doar un minut şi câteva secunde. Pe foaia de arbitraj au înscris 12 jucători (toţi pe fals), majoritatea de la echipa de juniori, numai […]