„JUDEŢUL DÂMBOVIŢA Şl UNITATEA NAŢIONALĂ”

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte au organizat, la Muzeul de Istorie, simpozionul „JUDEŢUL DÂMBOVIŢA ŞI UNITATEA NAŢIONALă”, eveniment menit a marca o dată în plus Centenarul Marii Uniri.
Totodată, evenimentul şi-a propus să aducă în atenţie împlinirea a 50 de ani de la reînfiinţarea judeţului, context în care mai mulţi oameni de cultură dâm-boviţeni au fost invitaţi să ia cuvântul.
Astfel, dr Ana Ilie, dr. George Coandă, dr. Victor Petrescu şi scriitorul Mihai Stan au prezentat lucrări ştiinţifice pe tema istoriei judeţului Dâmboviţa, a primelor atestări deocumentare ale existenţei acestei unităţi administra-tiv-teritoriale, dar şi a şcolii literare care s-a dezvoltat aici şi a modului în care aceasta a influenţat parcursul literaturii române contemporane,
Pornind de la fapte istorice, secretarul judeţului Dâmboviţa, Ivan Vasile lavnoff, a făcut o trecere în revistă atât a parcursului judeţului Dâmboviţa, în perioada post-decembristă, cât şi a perspectivelor socio-economice pe care judeţul le are în viitor, prin prisma proiectelor de amploare pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa, le are în vedere sau chiar în desfăşurare. În plus, Vasile Ivanoff le-a oferit câte o plachetă aniversară, oamenilor de cultură dâmboviţeni, George Coandă şi Victor Petrescu, în semn de recunoaştere a eforturilor pe care aceştia le-au făcut şi le fac, pentru promovarea şi păstrarea valorilor autohtone.
Cu acest prilej, prof. dr. George Coandă a lansat volumul „Vechi coduri ale românilor”.
La evenimentul moderat de directorul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, Ovidiu Cîrstina, au mai luat cuvântul si viceprimarul municipiului Târgovişte, Monica Ilie şi consilierul eparhial Marian Puiescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Consiliul Judefean Dâmboviţa a verificat bazele de deszăpezire de la LDP

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a efectuat o vizită, împreună cu vicepreşedintele Luciana Cristea, la baza Societăţii Comerciale Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa, situată în localitatea Comişani. Cu acest prilej, a fost verificată situaţia utilajelor necesare activităţii de deszăpezire, din dotarea SC LDP SA. În prezent, societatea deţine atât […]