JUDEŢUL DÂMBOVIŢA Razie efectuată pentru verificarea respectării măsurilor dispuse de Ordonanţa Militară nr. 2

Luni,23 martie 2020, începând cu ora 22.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, alături de celelalte structuri cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, au acţionat pe raza întregului judeţ pentru verificarea respectării preveder

ilor Ordonanţei Militare nr. 2/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, au fost aplicate 47 de sancţiuni pentru încălcarea art. 5 din Ordonanţa Militara nr. 2/2020, in valoare de 37.500.
De luni seară, în intervalul orar 22.00 -06.00, persoanele pot circula în afara locuinţei

doar dacă:
o se deplasează în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
o au nevoie de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

o au nevoie de asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; pentru îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu diz-abilităţi ori deces al unui membru de familie;
o deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Până ieri, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus)

De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 226 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 4 persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura […]