Joi, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VlII-a (EN VIII 2021) se desfăşoară în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021. Un număr de 131.177 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul Bucureşti, sunt înscrişi pentru susţinerea examenului, conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei.
Examenul a început marţi, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Joi, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică. Proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.
Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice. Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.
Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie). Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22 – 25 iunie 2021.
Accesul candidaţilor, cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică în vigoare, este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Detalii suplimentare în acest sens sunt disponibile mai jos.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Anunţ finalizare proiect Grant capital de lucru