Job-uri de-o vară. Doar pentru studenţi!

Ş.E.

bursa locurilor de muncaCând vine vorba de ales jobul potrivit pentru ei, studenţii se ghidează după mai multe aspecte: libertatea de mişcare, flexibilitatea programului de muncă şi câştiguri care să merite efortul. Astfel, tehnoredactarea şi conceperea de lucrări aduc venituri frumuşele pentru cei care optează pentru asta. Prima activitate presupune, de regulă, copierea unui text pre-existent, pentru care se primeşte în jur de 1 leu pe pagină. Redactarea lucrării conform normelor academice poate băga în buzunare chiar şi 250 de euro.
Operator Call-Center este un serviciu unde studenţii sunt prezenţi în număr mare. Postul presupune oferirea de informaţii complexe celui de la capătul firului, activitatea poate fi foarte obositoare, dar avantajul este că lasă destul timp liber. Aici, salariul pleacă de la 500 de lei şi poate atinge chiar şi 1.500 de lei.
Agent publicitar / vânzări este un post vânat de studenţi, presupune multă muncă de teren, dar cine are încredere că poate convinge clienţii va avea un câştig de 400 de lei, la care se adaugă un comision variabil.
Administrator Internet Cafe este un job atrăgător şi presupune câştiguri între 350 şi 700 de lei, dar dezavantajul este dat de faptul că în unele locuri se lucrează şi în ture de noapte.
Hostess / Promoter implică întâmpinarea oaspeţilor la diferite evenimente (n.r. expoziţii, vernisaje, conferinţe, târguri, lansări de produse), iar pentru o singură zi de lucru se poate încasa între 100 şi 150 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Stadionul Academia Ghiorghi Zotic O GAZDĂ PRIMITOARE

Anul trecut, mai precis pe 20 iunie 2012, A.J.F. Dâmboviţa a organizat meciul de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Gazdă a fost cocheta arenă Academia Ghiorghi Zotic din Şotânga. Pe dreptunghiul verde de pe stadionul de pe malul drept al lalomiţei s-au confruntat A.F.C. Avântul Floreşti (jud. Giurgiu) […]