Jandarmii şi pompierii dâmboviţeni au avut o misiune inedită, au plantat puieţi forestieri

Au lăsat intervenţiile şi au trecut la plantat puieti pe o suprafaşă de 4,3 ha, ajutaţi de sivicultorii dâmboviţeni şi elevii Colegiului National „lenăchiţă Văcărescu” Târgovişte, au pus mana pe hârleţe şi au plantat plop alb şi plop negru. Directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda a ţinut să le mulţumească jandarmilor şi pompierilor pentru această acţiune care a avut loc în premieră la nivelul judeţului Dâmboviţa.
Cei doi comandanţi de la Jandarmerie şi Pompieri au ţinut să transmită că implicarea jandarmilor şi pompierilor în mod voluntar la această campanie este pentru a construi un mediu sănătos pentru toţi şi mai ales pentru urmaşii noştri.
Datele tehnice despre acţiune au fost prezentate pe scurt de către Marius Bengea, şef Ocolul Silvic Târgovişte şi Adina Prodan, responsabil cu activitatea de regenerare din cadrul Direcţiei Silvice Dâmboviţa.
Elevii care au participat la această acţiune au primit şi un Certificat de Viitor care atestă că au plantat câte un copăcel.
Actiunea se înscrie în calendarul manifestărilor ocazionate de Luna Pădurii. Acţiunea a avut loc în cadrul Ocolului Silvic Târgovişte-UP lll Zăvoi Dâmboviţa. Printre cei care au pus mâna pe cazma au fost şi colonel Viorel – Dumitru Matei, împuternicit Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi colonel Raoul Ilie Constantinescu, împuternicit Inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
În total, au fost plantaţi peste 8000 de puieţi forestieri. Luna Pădurii, sau mai exact, luna plantării arborilor, este unul dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice organizate de Regia Naţională a Padurilor-Romsilva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Preşedintele CJ, Alexandru Oprea a fost prezent la întâlnirea de lucru a reprezentanţilor Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Natural Bucegi

La sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a avut loc o întâlnire de lucru a reprezentanţilor Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Natural Bucegi (CCA – PNB). Principalul obiectiv al întrunirii a vizat îmbunătăţirea procesului de funcţionare a mecanismului consultativ, responsabil cu administrarea intereselor comunităţilor locale în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă […]