Published On: vin, Apr 4th, 2014

Jandarmii şi-au sărbătorit ziua cu demonstraţii şi exerciţii în Parcul Chindia

Jandarmii dâmboviţeni au sărbătorit 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. În cinstea acestui eveniment, joi 3 aprilie, în Parcul Chindia s-a organizat un punct de informare la care s-a prezentat dotarea Jandarmeriei Dâmboviţa. jandarmi dambovitaS-au prezentat ţinuta de misiune, autovehiculele, materialele de intervenţie, şi luptători din cadrul unităţii. Cei mici, veniţi în număr destul de mare, pentru câteva minute au trăit în pielea jandarmilor. Au avut loc şi exerciţii demonstrative de prindere a infractorilor, dresaj canin, patrulare, şi moduri de acţiune în caz de intervenţie. Jandarmeria Română a fost întemeiată în Moldova, pe 3 aprilie 1850 printr-un ofis domnesc al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica, pe baza hotărârii Divanului obştesc privind „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Acest document a dat un prim statut juridic Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. jandarmeriaEl prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe), la fiecare ţinut fiind repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga câte o companie la lsprăvnicia laşului şi la Poliţia Capitalei, în total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1.433 jandarmi călări şi pedeştri. ciprian vataseluMisiunile principale ale Jandarmeriei Române sunt asigurarea şi restabilirea ordinii publice, transportul şi paza valorilor, bunurilor şi materialelor periculoase, dar şi paza şi apărarea obiectivelor de importanţă deosebită. Jandarmeria Dâmboviţa asigură ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor dâm-boviţeni cu ocazia adunărilor publice, manifestărilor sportive care au loc în judeţ şi intervine, la nevoie, pentru restabilirea ordinii publice.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>