Published On: vin, Mar 29th, 2013

Jandarmii previn violenţa în liceele dâmboviţene

eleviNumărul cazurilor de violenţă în şcoli a crescut. Un lucru însă este foarte important, şi anume, că unităţile de învăţământ trebuie să recunoască faptul că au probleme în ceea ce priveşte violenţa sau consumul de droguri, pentru că numai aşa lucrurile vor putea fi rezolvate de instituţiile abilitate ale statului. În întâmpinarea nevoilor de cunoaştere a legislaţiei de către elevi, pentru creşterea aportului privind prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, precum şi în vederea promovării valorilor comune ale ordinii şi siguranţei elevilor atât pe timpul cursurilor, cât şi în afara acestora, jandarmii din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa s-au întâlnit cu elevii Colegiului Naţional „lenăchiţă Văcărescu” şi ai Liceului Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, cărora le-au explicat că este necesară adoptarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentului non-violent, dar şi câteva aspecte ale legislaţiei în domeniul ordinii şi liniştii publice, pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi reducerea numărului de elevi victime ale agresiunilor din şcoli. Acţiunile se înscriu în seria activităţilor desfăşurate în baza Parteneriatului educaţional „Comportament civilizat în şcoală şi societate” încheiat cu unităţile de învăţământ preuniversitar, în scopul informării şi conştientizării elevilor asupra riscurilor săvârşirii unor fapte de natură contravenţională sau penală.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>