Published On: lun, nov. 16th, 2015

Jandarmii de la Ochiuri au primit Drapelul de Luptă

nichiduta.ro

drapelIn centrul municipiului Târgovişte, în Piaţa Tricolorului din faţa Prefecturii, a avut loc un ceremonial militar, prin care inspectorul general al Jandarmeriei Române, generalul maior, Mircea Olaru a înmânat „Drapelul de Luptă” inspectorului şef al Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, maior Teodor Cernat. Prezenţi la festitate au fost oficialităţi din judeţ în frunte cu prefectul de Dâmboviţa, loan Marinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu dar şi o parte din parlamentari. Inspectorul general al Jandarmeriei Române, generalul maior, Mircea Olaru a înmânat „Drapelul de Luptă” în cadrul unei manifestaţii deosebite la care au luat parte pe lângă ofi-cizalităţi şi foarte muţi şefi de arme dar şi şefi de deconcentrate care au dorit să participe la acest eveniment deosebit pentru jandarmii de la Ochiuri. Această distincţie se acordă numai marilor unităţi şi unităţilor militare prin decretul Preşedintelui României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, a ministrului de interne sau a directorului Serviciului Român de Informaţii. Pentru Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, dreptul de acordare a fost semnat de preşedinte pe data de 18 februarie 2015 . Ceremonia s-a încheiat cu o frumoasă demonstraţie de defilare. Domnul general-maior Mircea OLARU, Inspectorul General al Jandarmeriei Române, a înmânat Drapelul de Luptă comandantului centrului, domnul maior Teodor CERNAT, care a declarat: „Noi, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, continuăm astăzi tradiţia seculară a Jandarmeriei Române. Primirea Drapelului de Luptă, confirmă încă o dată munca depusă de militarii din cadrul centrului de-a lungul celor 10 ani de activitate, desfăşurată cu profesionalism. Incepând cu astăzi, Drapelul reprezintă unitatea şi imaginea noastră. El va fi transmis din generaţie în generaţie, ca simbol al unităţii şi continuităţii. Vă mulţumim că aţi fost astăzi alături de noi. Servim Patria!”. Drapelul de luptă este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la anumite ceremonii militare – de Ziua Naţională a României, de Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Ziua Armatei, la depunerea jurământului militar şi chiar la funeralii militare. Ori de cate ori este scos, Drapelul de luptă este apărat de garda drapelului, formată din 7 membri – comandantul gărzii, militarul port-drapel şi 5 însoţitori. Toţi membrii gărzii drapelului sunt înarmaţi cu muniţie de război, iar dacă integritatea Drapelului de luptă ar fi ameninţată, garda îl apără chiar cu preţul vieţii. Prin drapelul de luptă se evocă trecutul glorios de luptă al poporului român pentru libertate naţională şi tradiţiile de luptă ale unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro