JANDARMII DÂMBOVIŢENI, ÎN MIl DE MISIUNI

DAMBOVITA HOTI CONDUCTA PRINSI DE JANDARMIAprilie, lună de foc pentru jandarmii dâmboviţeni. Aceştia au executat nu mai puţin de 1.062 de misiuni pentru menţinere şi asigurare a ordinii publice în zonele pieţelor, târgurilor şi oboarelor, în zona instituţiilor de învăţământ, la manifestările sportive, cultural artistice şi religioase desfăşurate în judeţ. Toate aceste misiuni au avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor dâmboviţeni, apărarea proprietăţii publice şi private, precum şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii: „Tulburarea ordinii şi liniştii publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, provocarea ori participarea efectivă la scandal sunt câteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna aprilie. Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte şi localităţile Moreni şi I.L. Caragiale. Astfel, în luna aprilie au fost aplicate 267 de avertismente scrise şi 181 de amenzi contravenţionale, în valoare de 47.550 lei şi au fost constatate 30 de infracţiuni (10 independent şi 20 în cooperare cu Poliţia). In majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum: furturi de materiale feroase (conductă metalică etc.) aparţinând unor societăţi comerciale şi furturi de produs petrolier. Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna aprilie, jandarmii dâmboviţeni au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ. Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1.062 misiuni, astfel: 928 de menţinere a ordinii publice; 42 de asigurare a ordinii publice; 45 acţiuni de intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112”/alte apeluri telefonice; 26 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, DIICOT, executori judecătoreşti, organele silvice etc.) şi 21 mandate de aducere puse în aplicare”, a declarat cpt. Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. MÂNĂSTIREA DEALU, ÎN DOLIU

Precuvioasa Maică Eufrasia Poiană a trecut la cele veşnice. Trecerea la cele veşnice a Precuvioasei Maici Eufrasia Poiană, ce a fost timp de 45 de ani în fruntea vieţii monahale în Mănăstirea Dealu, a îndoliat lumea bisericească din judeţ şi chiar din ţară. După o lungă şi grea suferinţă, a […]