Published On: mie, Mai 10th, 2017

Jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni la meciul de fotbal F.C. Chindia Târgovişte – A.C.S. Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Jandarmii care asigurau măsurile de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre F.C. Chindia Târgovişte şi A.C.S. Sepsi OSK Sf. Gheorghe, au acţionat prompt pentru aplicarea măsuilor legale unor suporteri ai echipei gazdă.
Deşi înaintea începerii meciului, crainicul arenei sportive a transmis tuturor participanţilor recomandările forţelor de ordine de a adopta o atitudine în spiritul de fair-play şi de a nu recurge la fapte care ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea competiţiei, în debutul partidei de fotbal, ce s-a desfăşurat pe stadionul „Eugen Popescu” din municipiul Târgovişte, mai mulţi suporteri au recurs la scandarea unor cuvinte şi expresii vulgare, de natură să provoace indignarea celorlalţi participanţi la competiţia sportivă.
Astfel, jandarmii dâmboviţeni au constatat 8 fapte de natură contravenţională săvârşite de suporteri cu vârste între 16 şi 30 de ani, ai echipei gazdă, fiind aplicate amenzi în cuantum de 1.200 lei, pentru „săvârşirea de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea ori scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare împotriva celorlalţi spectatori, oficiali şi jucători”.
Totodată, spectatorii au fost atenţionaţi asupra faptului că tribunele vor fi monitorizate video pe toată durata desfăşurării meciului de fotbal.
Pentru evitarea unor astfel de situaţii Jandarmeria Dâmboviţa recomandă organizatorilor de competiţii sportive şi celorlalţi participanţi să respecte prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente