Jandarmii au continuat acţiunile de prevenire în rândul elevilor

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au continuat activităţile de prevenire şi au desfăşurat acţiuni infor-mativ-preventive în rândul elevilor de la Liceul Tehnologic „Marin Grigore Năstase” Tărtăşeşti, în cadrul cărora au dezbătut următoarele teme: prevenirea delincvenţei juvenile, prevenirea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, precum şi aspecte legislative pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Specialiştii din domeniul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale le-au prezentat elevilor de clasele a IX-a şi a Xl-a aspecte cu privire la principalele fapte antisociale care pot fi săvârşite de către aceştia în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare, implicaţiile pe care le pot avea asupra lor, pedepsele prevăzute de lege în cazul săvârşirii unor fapte de natură contravenţională sau penală, dar şi care sunt măsurile de protecţie sanitară pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Pe parcursul întâlnirii, elevii şi-au însuşit cunoştinţe privind normele de convieţuire socială ce trebuie urmate pentru promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentului non-violent, pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi reducerea numărului cazurilor de agresiuni din şcoli.
Activităţile de acest gen vor continua şi în alte instituţii de învăţământ gimnazial şi liceal din judeţul Dâmboviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ziua "Zero discriminare"

Ziua „Zero discriminare” este marcată în fiecare an, începând din 2014, la 1 martie, la iniţiativa UNAIDS – Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA.Campania ”Zero discriminare” se doreşte a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a promova şi sărbători diversitatea, toleranţa şi incluziunea şi de a acţiona împreună pentru […]