Published On: mie, apr. 3rd, 2019

Jandarmeria la ceas aniversar, 169 de ani de la înfiinţare

nichiduta.ro

Ziua de 3 aprilie este o dată semnificativă în tradiţiile Jandarmeriei Române, instituţie specializată a statului, cu statut militar, de garantare a ordinii constituţionale interne în statul de drept. Continuatori ai curtenilor şi dorobanţilor, jandarmii sărbătoresc astăzi 169 de ani de când a fost semnata „Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi”, de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica.
Jandarmeria a apărut din nevoia societăţii de a avea un instrument de veghe asupra liniştii sale şi un garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, o forţă capabilă şi competenţa să înlăture calificat răul social. De-a lungul timpului Jandarmeria s-a impus în peisajul instituţiilor statului prin seriozitate, exigenţă şi transparenţă, prin rezultatele foarte bune ale cadrelor militare participante la misiuni, acestea fiind cele mai palpabile dovezi a profesionalismului jandarmilor, instruiţi si educaţi să fie furnizori, garanţi şi apărători ai liniştii si ordinii de drept.
Încă de la apariţia sa, Jandarmeria Română a constituit principala instituţie destinată gestionării ordinii publice, în slujba şi mereu aproape de cetăţean.
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica înfiinţează primul regiment de jandarmi. Alexandru Ioan Cuza include acest corp în cadrul armatei permanente şi, astfel, Jandarmeria a devenit o structură a oştirii române.
La 1 septembrie 1893, Carol I constituie Jandarmeria Rurală – instituţie a statului încredinţată cu asigurarea securităţii şi ordinii publice, în mediul rural, acolo unde se afla peste 75% din populaţia ţării.
Ca structură a Armatei Române, Jandarmeria a fost prezentă activ în toate războaiele din epoca modernă, executând în principal poliţia frontului, asigurând ordinea şi securitatea în zona armatelor de operaţii şi înapoia lor.
În ianuarie 1949, toate trupele de jandarmi şi centrele de instrucţie trec la Comandamentul Trupelor de Securitate, iar Jandarmeria Rurală se subordonează Direcţiei Generale a Miliţiei.
Aceasta a pus capăt, pentru un timp, existenţei principalei instituţii din România organizată pe principii militare cu misiuni în ceea ce priveşte paza, protecţia şi menţinerea ordinii constituţionale şi de stat, apărarea libertăţii cetăţeneşti, a proprietăţii, a persoanelor fizice şi juridice.
Transformarea societăţii româneşti după Revoluţia din Decembrie 1989 şi reaşezarea instituţiilor de stat pe temelii democratice au favorizat în mod decisiv atât remodelarea instituţiei Jandarmeriei, cât şi elaborarea unei concepţii noi cu privire la locul şi rolul forţelor de ordine internă, la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. Anul 1990 aduce modificări cu privire la creşterea capacităţii de acţiune şi îmbunătăţirea structurii organizatorice a Ministerului de Interne, Comandamentul Trupelor de Pază şi Ordine se transformă în Comandamentul Trupelor de Jandarmi.Un moment important îl reprezintă promulgarea Legii nr. 116 din 18 iunie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, act legislativ care a marcat decisiv procesul remodelării instituţiei.
Actul normativ va fi în vigoare până în anul 2004, când intră în vigoare Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, prin care se stabileşte statutul, atribuţiile şi competenţele instituţiei, organizarea şi conducerea, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiei.
În plan internaţional, Jandarmeria Română prin B.S.I.J. conlucrează cu unităţi similare F.J.E. (Forţa de Jandarmerie Europeană), F.I.E.P. (Asociaţia Forţelor de Jandarmerie şi Poliţie cu Statut Militar Europene şi Mediteraneene), reţeaua ATLAS (reţea ce reuneşte structuri de elită cu atribuţii în domeniul intervenţiei antiteroriste şi con-trateroriste din Uniunea Europeană, ce cuprinde 36 de membri).
Începând din anul 2011, Brigada Specială de Intervenţie este membru cu drepturi depline în reţeaua ATLAS, reţea europeană al cărei scop este de a aduce toate unităţile europene de intervenţie antiteroristă/contrateroristă la acelaşi nivel de pregătire şi operabilitate, cooperare internaţională şi lucru în comun cu ocazia diverselor activităţi de pregătire sau pentru rezolvarea unor situaţii reale de criză.
În anul 2014, o realizare importantă a reprezentat-o aderarea ţării noastre la Tratatul Forţei de Jandarmerie Europeană, România preluând Preşedinţia acesteia în anul 2015.
Conform obiectivele asumate cu ocazia preluării preşedinţiei s-a urmărit dezvoltarea organizaţiei, atât în plan operaţional, prin implicarea mai accentuată în gestionarea crizelor internaţionale, cât şi în plan organizatoric, prin atragerea unor noi membri şi parteneri.
Un alt succes obţinut în plan extern este reprezentat prin obţinerea de către România, prin Jandarmeria Română, a statutului de ‘Naţiune sponsor’ la Centrul de Excelenţă NATO pentru Operaţii de stabilitate de la Vicenza.
Astfel, Jandarmeria Română a devenit membru permanent al unei structuri a NATO, ceea ce echivalează cu recunoaşterea expertizei Armei noastre şi a capacităţii de a acţiona la cel mai înalt nivel în cadrul organizaţiilor internaţionale, în special în domeniul gestionării crizelor civile în situaţii post-conflict.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro