ITM intensifică acţiunile de control în construcţii

Continuând linia anilor precedenţi, Inspecţia Muncii continuă acţiunile de constientizare, informare şi control în domeniul construcţiilor. Asta în condiţiile în care, dintre sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă (1779) în primul semestru al anului 2020, domeniul construcţii clădiri ocupă poziţia a doua, cu 118 accidentaţi (6,6% din totalul accidentaţilor), dar şi a doua poziţie în ceea ce priveşte numărul de accidentaţi mortal – 11 accidentaţi mortal (23,1% din totalul accidentaţilor mortal).
„Având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în acest domeniu de activitate şi gravitatea acestora, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa consideră că se impune intensificarea acţiunilor de verificare şi monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în şantierele temporare şi mobile. Astfel, pe parcursul anului trecut s-au desfăşurat mai multe acţiuni de control în cele 61 de societăţi ce au desfăşurat activităţi în domeniul construcţiilor în santierele deschise, în judeţul Dâmboviţa, iar anul acesta continuă acţiunile de control dar şi de conştientizare atât în rândul angajatorilor, cât şi a angajaţilor, asupra importanţei respectării normelor de protecţie a muncii”, precizează inspectorul şef Marius Lixandru.
Cele mai frecvente deficienţe întâlnite în urma controalelor efectuate în anul 2020 au fost următoarele: – echipamentele de muncă sunt utilizate, fără sisteme de protecţie colectivă, fără balustradele solide, fără platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălţime.

  • lucrătorii nu utilizează echipamentele individuale de protecţie corespunzătoare;
  • instruiri incomplete în domeniul securităţii şi sănătăţii pentru lucrători;
  • platforme de lucru şi scări ale schelelor dimensionate şi construite

necorespunzător;

  • în şantiere nu există „Planul propriu de securitate şi sănătate”, care trebuie completat şi adaptat în funcţie de evoluţia lucrărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

APIA primeşte cererile pentru subvenfia la motorină, aferentă Trimestrului I

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte, în luna aprilie 2021, cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul I / 2021.Beneficiarii depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină […]