Published On: joi, aug. 8th, 2013

Israelul şi Statele Unite, la un pas de război cu Iranul

nichiduta.ro

israleLumea actuală nu este cu nimic mai bună decât cea a secolului precedent. Tensiunile sociale, economice şi politice actuale nu sunt decât o prelungire a conflictelor ce nu s-au încheiat odată cu sfârşitul zilei de 31 decembrie 2000. Conflictele din Siria şi Egipt toarnă şi mai mult gaz peste focul ce riscă să cuprină Peninsula Arabă. Situaţia este pe muchie de cuţit, agravată şi de problema iraniană. Teheranul nu vrea nici în ruptul capului să renunţe la ideea de a deveni o putere nucleară, ceea ce provoacă nopţi albe Statelor Unite şi lsraelului, acesta din urmă continuând să aibă multă bătaie de cap nu numai cu palestinienii ce nu renunţă la visul lor de-a avea un stat, dar şi cu arabii, care, mai mult sau mai puţin oficializat, au declarat încă din 1948 că vor să cureţe întreaga Arabie de evrei. Se pare că oamenii nu sunt capabili să se-nţeleagă între ei. Astfel, la patru zile după ce Rohani a fost oficial pus în funcţia de preşedinte al lranului, în data de sâmbătă 3 august, de către Marele îndrumător al poporului iranian, Ali Khamenei, Camera reprezentanţilor americani a adoptat, fără să mai stea pe gânduri, „Nuclear lran Prevention Act „, care, de va fi ratificat de Senat, înseamnă sancţionarea tuturor clienţilor din sectoarele petrolier, minier, industrial şi constructoare de automobile iranieni. Dacă se va face acest pas, la toamnă, aceasta va însemna distrugerea completă a economiei iraniene, va însemna înfometarea populaţiei şi nu se ştie dacă iranienii înfometaţi vor răbda aşa cum au răbdat românii lui Ceauşescu, înfometaţi indirect de Washington, prin intermediul acordului de împrumut cu FMI. Deşi nu se consideră arabi, ci urmaşii persanilor ce au avut un puternic imperiu, s-ar putea ca iranienii să-şi piardă răbdarea, să nu cedeze, să se alăture şi mai mult valului de opinie ostil Israelului. Dar ceea ce va fi şi mai grav pentru iranieni este că, de se va vota pentru aplicarea „Actului de prevenire nucleară”, Teheranul nu va mai putea cumpăra material medical, ceea ce riscă să aibă consecinţe grave. Ceea ce uimeşte este lipsa de-nţelegere, din partea Washingtonului, a mentalităţilor. Dacă europenii au totuşi şi o componentă a supunerii, în ceea ce priveşte mentalitatea lor, ce se manifestă în paralel cu cea a tupeului ce i-a determinat să sfideze interdicţiile şi necunoscutul, nu acelaşi lucru este valabil pentru lumea Peninsulei Arabe, din care fac parte şi iranienii. Vedeţi, dacă popoarele europene, incomplete ca desăvârşire a civilizaţie, se supun admirativ cu toată doza de ranchiună nedeclarată, în faţa celor avansate ca civilizaţie, nu acelaşi lucru este operant în cazul popoarelor arabe, inclusiv cel iranian, care se supun necindiţionat conceptului de divin, cu toate formele sale concrete de manifestare, religios, social, cultural, fără să eludăm latura de fanatism, ce lipseşte europenilor şi americanilor. Veţi spune că şi europenii sunt fanatici. Este adevărat, dar fanatismul de tip european nu este permanent. Cazuri recente de fanatism s-au manifestat în Germania lui Hitler, dar au fost activate pe fundalul crizei economice nerezolvate de guvernul de la Weimar, ceea ce a permis exacerbarea intenţionalităţii de exterminare a ţapului ispăşitor, sau în Rusia sovietelor, dar nici la ruşi fanatismul nu a mers dincolo de limitele suportabilului, deoarece, ca mentalitate, ruşii sunt un hibrid al contopirii a două culturi, orientală şi occidentală. Ruşii au avut norocul de a fi, nu de-a se găsi, chiar pe graniţa dintre cele două mari tipuri de cultură şi mentalitate. Drept dovadă, după moartea lui Hitler, majoritatea germanilor a devenit normală ca mentalitate. La fel şi-n cazul ruşilor, după moartea lui Stalin.
Era fricii şi neîncrederii
După ce americanii au demonstrat, în 1945, pe pielea japonezilor cât de puternici pot fi, s-a instaurat definitiv era neîncrederii şi fricii. în timp, au contribuit la menţinerea acestei stări, în ordine cronologică, ruşii, francezii, englezii, chinezii, indienii, pakistanezii, nord-coreenii. Ultimii care se străduiesc să-şi aducă aportul sunt iranienii fostului preşedinte, Mahmud Ahmadinejad. Din clubul speriaţilor face parte şi Israelul, care a fixat aşa-zisa linie roşie ce-nseamnă producerea doar de 250 kilograme de uranium, îmbogăţit în procent de 20%. Această linie roşie a fost stabilită de prim ministrul evreu Benyamin Netanyahu. Dar, după cum a remarcat Yuval Steinitz, ministrul cu probleme strategice şi serviciu israelian de informaţii, filiera plutoniumului din Arak schimbă datele problemei. Din clipa când reactorul va intra în funcţiune, nu se vor mai putea efectua bombardamente preventive de avertisment, pentru protejarea teritoriului evreu, ca cele din Irak sau Siria, deoarece, fiind depăşită linia roşie, există riscul să fie contaminată întrega regiune. în acest caz, dacă vor fi bombardate reactoarele iraniene, pentru că, prin cumularea producţiei de uranium îmbogăţit se va depăşi linia roşie, s-ar putea să nu mai aibă cine lupta nici în Iran, nici în teritoriile învecinate. Din păcate, în acest joc al declanşării morţii au intrat şi americanii care au instituit o serie de sancţiuni la adresa Iranului, ceea ce va duce la creşterea antipatiei faţă de evrei, eternii ţapi ispăşitori. Nu trebuie să ne facem iluzii la capitolul prietenie sinceră: arabii au pus de mult linia egal între evrei şi americani.
Ceea ce le scapă multora din atenţie este faptul că Iranul nu a fost, de fapt, condus nici de fostul preşedinte, Mahmud Ahmadinejad, nu este condus nici de cel actual, Hassan Rohani, ci de către îndrumătorul spiritual al iranenilor, Ali Khamenei. Adevărul este că ce spune Ali Khamenei este literă de lege pentru orice iranian, indiferent de poziţia sa socială. Cu aprobarea lui Ali Khamenei, actualul preşedinte a promis Israelului şi aliatului său, Statele Unite, mai multă transparenţă constructivă, dar n-a acceptat suspendarea unilaterală a îmbogăţirii uraniului necesar bombei atomice. Sub acest aspect, deblocarea discuţiilor cu Israel, Statele Unite şi Uniunea Europeană nu se va face decât dacă vrea marele îndrumător spiritual al Iranului, Ali Khamenei care nu stă la discuţii cu nimeni, mandatat pentru continuarea dialogului fiind doar Rohani, aşa cum înainte fusese Ahmadinejad. Pe scurt, menţinerea păcii în Orientul Apropiat depinde de cât de bune sunt relaţiile lui Rohani cu îndrumătorul Suprem al poporului iranian. Colac peste pupăză, la problema dreptului Iranului de a deţine sau nu bomba atomică se adaugă cea a relaţiilor cu ţările arabe din zona Golfului care, din cauza Siriei, nu sunt deloc strălucite, Teheranul semnând un acord cu guvernul Al-Assad, prin care se obligă să-i acorde un ajutor de 3,5 miliarde de dolari, echivalentul a 2,6 miliarde de euro, în produse petroliere. Starea tensionată este un minunat prilej pentru ruşi să se amestece şi ei, fiind o minunată ocazie dezvoltare a comerţului cu armament şi… de ce să nu o spunem, de salvare a locurilor de muncă din industria de armament. Dar cu ce preţ! Cu cel al morţii sirienilor aflaţi în conflict.
Conform zvonurilor, se pare că totuşi Rohani este mai apropiat de fostul preşedinte de dinaintea lui Ahmadinejad, Hachemi Rafsandjani, care nu-l înghite pe Îndrumătorul Suprem de când acesta şi-a luat mâna de pe el, făcându-l să nu mai fie reales, când au avur loc alegerile din iunie. Astfel, conform opiniei diplomaţilor occidentali, Iranul are două eminenţe cenuşii care nu se-nghit. Se pare că guvernul lui Rohani va fi alcătuit din tehnocraţi respectaţi care au mai lucrat pe vremea lui Rafsandjani, între 1989-1997 şit Khatami, între 1997-2005.
Indiferent ce compromisuri se vor face pe plan intern, Rohani trebuie să ţină cont de faptul că iranienii, sătui de polirica internă şi externă a lui Ahmadinejad, speră din tot sufletul ca noua echipă, ce va conduce de la Teheran, va mai atenua din efectele sancţiunilor internaţionale ce au lovit dur în economia naţională, inflaţia crescând cu peste 40%, încasările de pe urma vânzării de petrol reducându-se la jumătate, iar valoarea monedei naţionale scăzând cu 80%. De asemenea, tot pe plan intern, aşteptările iranienilor sunt foarte mari, î%n conformitate cu promisiunile făcute de Rohani, în timpul campaniei electorale. Astfel, Hassan Rohani le-a promis iranienilor că va interzice cenzurarea Internetului, că va acorda noi drepturi minorităţilor, că va interzice definitiv hărţuirea femeilor de către poliţia religioasă. Hassan Rohani a promis, de asemenea, că va alcătui un guvern care nu se va mai amesteca în viaţa oamenilor simpli.
800 de deţinuţi politici
Dar cel mai sensibil punct al promisiunilor lui Hassan Rohani este soarta reformatorilor Mir Hossein Mussavi şi Mehdi Karubi, care au participat la alegerile prezidenţiale din 2009 şi, la ordinul Marelui Îndrumător au fost pitiţi de Ahmadinejad. Pe baza promisiunii lui Rohani că cei doi vor fi eliberaţi dacă va fi preşedinte, toţi susţinătorii celor doi reformatori au votat împotriva lui Ahmadinejad. De asemenea, fără să precizeze clar cum va proceda, Rohani a lăsat să se-nţeleagă că vor fi eliberaţi toţi deţinuţii politici care, în Iran, sunt, conform estimărilor demne de încredere, în număr de 800. Problema este că, de va reuşi să se ţină de cuvânt, Rohani ar putea intra în conflict cu Marele Îndrumător al poporului. Oricum va proceda, Rohani va trebui să facă eforturi destul de mari şi pentru a convinge un Parlament consevator că este bine să fie lăsat să ducă la capăt tot ce a promis.
Deocamdată, pe plan extern, Israelul şi Statele Unite se pregătesc de război cu Iranul, aşteptând ca acesta să renunţe la fabricarea de armament nuclear. Pe de altă parte, starea conflic-tuală le convine ruşilor, deoarece le-ar plăcea foarte mult să mai reducă din puterea mondială a Statelor Unite. Sub acest aspect, orice conflict, indiferent despre cine este vorba, cu americanii le cade bine ruşilor deoarece poate însemna şi reducerea forţei economice a Unchiului Sam. „Nuclear Iran Prevention Act ” este, de fapt, o declaraţie de război, adresată Iranului, pe care Israelul o susţine în totalitate.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro