ÎŞI MAI PĂSTREAZĂ DÂMBOVIŢEANUL TĂNASE BANDEROLA LA FCSB? Rolul de lider ar putea fi preluat de un alt… Tănase. Cristi Tănase s-a întors la echipa lui Becali şi ar putea prelua banderola de la găeşteanul din lotul roş-albastru

Date:

În minutul 63 al partidei de la Marbella (Malaga), Nicolae Dică (37 de ani), tehnicianul roş-albaştrilor, l-a trimis pe teren şi pe Cristi Tănase (30 de ani) în locul lui Florin Tănase. Înainte de a ajunge la margine, „decarul”, care a fost căpitan din start, i-a oferit banderola lui Budescu. Acesta din urmă i-a înmânat-o, însă, lui „Dodel”, scrie digisport.ro
Faza a fost comentată şi în studioul emisiunii „Fotbal Club”, de către Helmuth Duckadam, preşedintele de imagine al roş-albaştrilor, dar şi de către Ciprian Marica, fost jucător al vicecam-pioanei. Marica a spus clar şi răspicat că, cel puţin la FCSB, căpitanul din vestiar este diferit de cel care poartă banderola.
„Nu ştiu detalii din vestiar sau care sunt discuţiile. Probabil, aşa era vorbită şi atunci noi acum putem specula că ar fi fost ceva între Budescu şi Tănase. Poate că Budescu a vrut să arate că-l respectă pe Tănase, că vârsta primează şi că, mă rog, welcome back, ceva de genul, pe de alta parte, mai este şi o altă discuţie.
Acest subiect, extrem de mult discutat, inclusiv la echipa naţională, n-a avut de multe ori sens. Pentru că, vorbeam şi în vestiarul Stelei, cu totul altul era căpitanul din vestiar şi cel care dirija şi în timpul meciului cu adevărat, şi altul cel care purta banderola”, a spus Marica.
Apoi, fostul atacant şi-a motivat dezvăluirea: „De ce era aşa? Pentru că de multe ori ţi se impune, de alte ori antrenorul alege un jucător neutru pentru a purta banderola, tocmai pentru ca doi fotbalişti care ar merita acest statut să nu ajungă la discuţii. Sunt tot felul de motive”, a mai adăugat Marica, la Digi Sport.
În schimb, fostul mare portar al roş-albaştrilor, crede că gestul lui Budescu a fost mai mult unul de apreciere la adresa lui Cristi Tănase.
„Cred că a fost un gest mai mult de respect faţă de Cristi Tănase, care a jucat mulţi ani la Steaua, care are şi o anumită vârstă. În plus, din ce ştiu eu, Budescu nu este interesat de banderolă, ca şi alţi jucători care se simt mândri. În schimb, pentru alţii a venit bine banderola, cum este cazul lui Florin Tănase, care a avut evoluţii mult mai bune după aceea”, a explicat şi Duckadam, la Digi Sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...