Iranul nu intenţionează să renunţe la energia nucleară

Politist impuscat in piciorPrin alegerea lui Hassan Rohani în funcţia de preşedinte al Iranului, au apărut semne că situaţia politică şi militară din Orientul Apropiat s-ar putea detensiona, deşi rămâne încordată aproape la extrem situaţia din Siria şi Turcia. Să nu uităm că 17 ofiţeri ai armatei siriene au dezertat, refugiindu-se pe teritoriul turc. De asemenea, nu trebuie trecut cu vederea că formaţiuni militare iraniene şi gruparea Hezbollah au intervenit în forţă pe teritoriul sirian, alături de armata încă fidelă preşedintelui Assad, împotriva forţelor Opoziţiei, înarmate cu sprijinul Occidentului. Oricum, s-ar putea ca odată cu plecarea definitivă de la putere a lui Mahmud Ahmadinejad, trepele intervenţioniste iraniene să fie retrase de pe teritoriul sirian. De fapt, se repetă, la altă dimensiu-nie povestea cu Războiul civil spaniol, din secolul trecut, când, într-un fel de avanpremieră la cel de-al Doilea Război Mondial, pe teritoriul iberic se înfruntau, în Realitate, Rusia lui Stalin cu Germania lui Hitler. Pentru a fi mai bine înţeleasă situaţia de atunci, pe teritoriul spaniol se testau, confruntân-du-se, două tehnici militare: cea sovietică şi cea germană. Până la urmă a-nvins Franco deoarece a beneficiat de tehnica militară germană. Acum, deşi sirienii se omoară între ei, pecum spaniolii în urmă cu aproape un secol, în realitate, pe teritoriul statului arab se confruntă Rusia lui Putin cu Occidentul Uniunii Europene, aliat cu Statele Unite ale lui Obama. La prima vedere, miza ar fi petrolul. în realitate, UE care s-ar putea să devină SUE şi SUA vor să transforme continentele lumii, desigur după împărţirea teritoriilor la masa tratativelor, într-o imensă colonie, dar nu în sensul economic clasic de după războaiele napoleoniene până la, aproximativ, 1970. Ce înseamnă noul sistem colonial? Statele mai păstrează graniţele lor administrative care, în unele cazuri corespund cu cele naturale. De asemenea, păstrează dreptul de-a avea parlamente, preşedinţi dar nu vor mai avea industrie proprie, nu vor mai avea un domeniu naţional de cercetare şi dezvoltare, nu vor mai avea un sistem bancar naţional propriu, Băncile Naţionale vor fi mai mult pentru a potoli orgoliul naţional, nu vor mai avea armate naţionale, iar populaţia va fi redusă doar la statut de forţă de muncă ieftină care, în noul tip de colonialism, nu va mai emigra, va sta pe teritoriul statului de origine şi va munci pentru marile firme care vor deschide filiale. Nu se va restricţiona dreptul la liberă circulaţie, dar logic vorbind, poţi circula pe tot globul, în realitate, circuli în cadrul aceluiaşi sistem social, politic şi economic. Ceea ce va fi diferit, va fi doar „administratorul”, unele teritorii fiind sub control UE, posibil, repetăm, ce vor deveni SUE, iar altele sub control SUA. Este vorba, simplificând abordarea la strictul schematic, despre supravieţuirea pur biologică şi materială a unora prin subordonarea altora, cu condiţia, pentru ca totul să meargă bine, ca celor subordonaţi să li se dea impresia că sunt liberi să circule, să gândească, chiar dacă sunt recenzaţi, mai potrivit ar fi să spunem „inventariaţi”. Desigur, pare incredibil, dar primul semn, poate or fi mai multe, dar nu ştim noi, este recentul scandal nord-american în urma căruia, ironic, Barack a fost numit de toată mass media americană George W. Obama. Desigur, nu va fi uşor din cauza Rusiei şi Chinei, prima, pentru-nceput vrând să controleze tot Orientul Mijlociu, a doua, cumpărând deja pământ pe continentul african unde cultivă orez cel trimite-n… China. în prezent, trăim într-o lume aflată în echilibru economic, social şi politic instabil. Deja sunt state care au, neoficial, statutul de colonii. Unele chiar în interiorul UE. Este uşor să le identifici: o minoritate trăieşte excelent, iar o majoritate supravieţuieşte… excelent.
Iranul şi energia nucleară
Dar, revenind la evenimentul politic de săptămâna trecută, din Iran. Deci, noul preşedinte ales, Hassan Rohani s-a născut în 1948, la Sorkheh, în apropiere de Semnan, în Iran. A-nceput studiile religioase în 1960, mai întâi la seminarul din Semnan, continuându-le, din 1961, la Qom. Din 1969, şi-a continuat studiile la Universitatea din Teheran, unde a obţinut, în 1972, licenţa în drept juridic. Din acelaşi an, şi-a continuat studiile în Anglia, la Glasgow, în cadrul lui Caledonian University, unde şi-a dat doctoratul în drept. Deci, spre deosebire de predecesorul său, Mahmud Ahmadinejad, omul pare a fi destupat la minte. După aflarea rezultatelor votului, Hassan Rohani a salutat victoria inteligenţei, tolerării şi progresului, împotiva extremismului, dar a cerut comunităţii internaţionale să recunoască şi să acorde dreptul Iranului de a deţine şi exploata energia nucleară. Referindu-se la negocierile cu marile puteri, referitoare la dreptul Iranului dea deţine energia nucleară, mai pe direct spus, la dreptul de a deţine bomba nucleară, Hassan Rohani a declarat, în cunoscutul stil oratoric asiatic, a doua zi după alegeri: „Pe scena internaţională, cu ocazia creată de această mare epopee populară, fie ca cei ce laudă democraţia, înţelegerea, dialogul liber, să vorbească cu respect de poporul iranian şi să recunoască drepturile Republicii islamice, pentru a obţine un răspuns adecvat”. Hassan Rohani a recunoscut oficial că Iranul trece printr-o gravă criză economică provocată de sancţiunile, embargoul mai clar, impuse de Occident pentru a determina Teheranul să renunţe la ideea de-a deveni o nouă putere nucleară, dar noul preşedinte a asigurat puterile occidentale şi Statele Unite că „puternica prezenţă a poporului va aduce calmul, stabilitatea şi speranţa de care este nevoie pentru a redresa economia ţării. De asemenea, Hassan Rohani nu i-a uitat pe cei care l-au ajutat în campania electorală, exprimându-şi recunoştinţa faţă de cel considerat îndrumătorul Suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei care, printre altele, a fost de două ori şi protectorul lui Ahmadinejad, până şi-a luat mâna de pe el. Cu această ocazie Rohani s-a declarat public „nepotul său”, desigur spiritual. Dar Rohani nu i-a dat uitării, mulţumindu-le pentru sprijinul dat, nici pe cei doi foşti preşedinţi toleranţi şi reformatori, Akbar Hachemi Rafsandjani şi Mohammad Khatami.
Că iranienii s-au săturat de cei opt ani de excese ale lui Ahmadinejad, o dovedeşte reacţia mulţimii care, după anunţarea rezultatului votului, a ocupat una dintre cele mai mari pieţe centrale din Teheran, dansând şi cântând de bucurie, agitând în aer porterete cu Rohani. în nordul Teheranului, bucuria a fost şi mai zgomotoasă: aproape toată lumea a năvălit pe maşini, a deschis potierele şi a claxonat în neştire, strigând până aproape au răguşit „Trăiască Rohani, Rafsandjani şi Khatami” sau „Adio Ahmadinejad”, unii ţinând deasupra capului portretul lui Rohani.
în ceea ce-i priveşte pe contracandidaţii lui Hassan Rohani, primarul conservator al Teheranului, Mohammad Bagher Ghalibaf şi şeful negociatorilor în problema deţinerii energiei nucleare, Said Jalili, aceştia l-au felicitat pentru victoria obţinută. în schimb, Televiziunea Naţională şi Mahmud Ahmadinejad i-au trimis lui Hassan Rohani câte un mesaj de felicitare. Adevărul este că victoria-n alegeri a lui Rohani nu este chiar întâmplătoare, terenul fiind, într-o anumită măsură, pregătit de violentele manifestări de stradă din 2009, imediat după anunţarea victoriei în alegeri a lui Mahmud Ahmadinejad, ce câştiga al doilea mandat de preşedinte. Atunci, manifestanţii l-au acuzat pe Mahmud Ahmadinejad că a fraudat alegerile. în replică, Mahmud Ahmadinejad, imediat, a reprimat cu brutalitate protestele organizate-n Teheran, unii dintre cei ieşiţi în stradă rămânând infirmi pe viaţă, în urma ciocnirilor cu forţele de ordine, iar mulţi dintre organizatorii protestelor în favoarea necesităţii reformelor şi toleranţei, fiind arestaţi. Ceea ce i s-a-ntâmplat lui Mahmud Ahmadinejad care visa să moară de bătrâneţe, eventual şi senilitate, în funcţia de preşedinte al Iranului, ar trebui să-i dea de gândit prim-mi-nistrului Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a dat deja dovadă de exces de autoritarism, determinându-l pe preşedintele ţării, mai cu vorba bună, mai strângându-l cu uşa, să promulge legea ce interzice consumul şi vânzarea alcoolului. După cum a dovedit că este capabil să gândească, nu-i de mirare să le impună turcilor în ce zile din an, şi la ce ore să facă sex cu nevestele sau să le interzică dreptul la amante, pe lângă soţiile oficiale. Deocamdată, Recep Tayyip Erdogan visează să ajungă din prim- ministru, preşedintele Turciei.
Vorbind în cifre, Hassan Rohani a fost votat de
18.6 milioane de iranieni, adică 50,68 % din electorat, din primul tur. Rohani şi-a depăşit lejer contracandidaţii, pe Mohammad Bagher Ghalibaf votându-l 6,07 de iranieni, iar pe Said Jalili, 3,17 milioane. După cum a anunţat oficial ministrul de Interne, Mostafa Mohammad Najjar, prezenţa la vot a fost de
72.7 % din totalul populaţiei cu drept de vot.
Reacţii
Deoarece Rohani a dat dovadă de mai multă maleabili-tate şi supleţe în dialogul cu Occidentul, reacţiile au apărut la câteva ore după anunţarea rezultatului definitiv al scrutinului. Astfel, prudent din punct de vedere diplomatic, guvernul Statelor Unite, ţară considerată de iranieni duşmanul lor istoric, a declarat oficial că „sunt gata să colaboreze direct cu Teheranul referitor la programul nuclear iranian, după victoria în alegeri a candidatului moderat. Un astfel de angajament are drept scop găsirea unei soluţii diplomatice care să potolească îngrijorările comunităţii internaţionale. Sperăm că guvernul iranian va ţine cont de voinţa poporului iranian şi va face alegerea cea mai bună pentru a permite naşterea unui viitor mai bun pentru toţi”. Deşi nu s-a manifestat încă oficial, Washingtonul aşteaptă o reacţie a Teheranului şi-n ceea ce priveşte dosarul sirian, ştiut fiind că Iranul şi din umbră Rusia sprijină regimul Assad. în ceea ce o priveşte pe Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene, cea care conduce negocierile cu Iran în numele grupului „5+1” (este vorba de grupul politic incluzând Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Anglia şi Germania), aceasta a declarat că „este decisă să colaboreze cu noii conducători ai Iranului pentru găsirea unei soluţii diplomatice rapide în problema nucleară”. Guvernul englez, precaut a adresat noului guvern de la Teheran un mesaj în care-şi exprimă dorinţa că acesta va reuşi să găsească calea cea dreaptă pentru rezolvarea dosarului referitor la energia nucleară. Laurent Fabius s-a adresat Teheranului precizând că aşteptările comunităţii internaţionale în ceea ce priveşte noul guvern sunt foarte mari, mai ales în ceea ce priveşte dosarul energiei nucleare şi problema conflictului din Siria, salutând în acelaşi timp şi aspiraţia poporului iranian pentru instaurarea democraţiei. Mesajul guvernului german, cu foarte mici modificări a fost aproape identic cu cel francez.
Israelienii în schimb nu au dat dovadă de entuziasm şi speranţe că lucrurile se vor schimba în bine. Prim-ministrul statului evreu, Benyamin Netanyahu a cerut comunităţii internaţionale, după aflarea rezultatului alegerilor iraniene, să exercite presiuni asupra Teheranului pentru a-l obliga să înceteze activitatea de cercetare nucleară, argumentând că alegerea unui moderat ca preşedinte al Iranului nu va modifica cu nimic datele problemei. De aceeaşi neîncredere a dat dovadă şi ministrul Relaţiilor Intrnaţionale, Problemelor Strategice şi învăţământului, Yuval Steinitz care a spus că atâta vreme cât îndrumătorul Suprem, Ayatollahul Ali Khamenei dirijează negocierile în dosarul energiei nucleare, nu se-ntrevede nicio schimbare în atitudinea Iranului. Referitor la Coaliţia Opoziţiei siriene, aceasta a emis un comunicat prin care-şi exprima speranţa că guvernul Rohani va îndrepta greşelile comise de fosta conducere a Iranului, făcând aluzie la faptul că trupe speciale au fost trimise de către Teheran să sprijine, în colaborare cu Hezbollah, guvernul lui Bachar Al-Assad. Din informaţiile care au parvenit din Siria, prin intermediul mass media occidentală, a reieşit că Bachar Al-Assad mai exercită control doar asupra perimetrului palatului său, restul ţării fiind controlat de Hezbollah şi iranieni, doar aceştia din urmă mai luptându-se cu trupele de opoziţie, pentru a-l menţine pe Assad, cel puţin ornamental, în fruntea statului. Oricum, Israelul, indiferent ce declară oficial, în realitate tremură de frica Iranului şi a Siriei. Iar dacă va fi ca aceste două state să se alieze cu palestinienii, s-ar putea să fie jale-n Orientul Apropiat. Desigur, alianţa va fi posibilă şi dacă ruşii, numai ca să-i oftice pe americani, vor pune umărul s-o sprijine. Au mai sprijinit ei cele trei popoare, dar mereu separat, niciodată pe toate trei în acelaşi timp. Dar nu este niciodată prea târziu şi nici imposibil.
Secţiile de votare iraniene au fost formate din femei şi tot ele au numărat voturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

VIDEO. Camion încărcat cu lemne, spulberat de Săgeata

Şoferul camionului nu a respectat semnificaţia indicatoarelor „STOP” şi „Crucea Sfântului Andrei” Traficul feroviar pe firul 1 al căii ferate Târgovişte-Titu a fost blocat timp de o oră după ce un tren Săgeata Albastră cu 30 de călători care circula spre Bucureşti a lovit un camion încărcat cu lemne al […]