IPJ DÂMBOVIŢA, LA CONVOCAREA ANUALĂ CU ŞEFII STRUCTURILOR CENTRALE ŞI TERITORIALE ALE POLIŢIEI ROMÂNE

Poliţia Română a organizat, pe parcursul a două zile, Convocarea anuală cu şefii structurilor centrale şi teritoriale ale instituţiei.
În perioada 12-13 noiembrie 2018, în judeţul Braşov, a avut loc Convocarea anuală cu şefii structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.
La activitate au participat ministrul afacerilor interne, doamna Carmen DAN, echipa de conducere a Poliţiei Române, inspectorii-şefi ai inspectoratelor de poliţie judeţene, directorul general al Poliţiei Capitalei, directorii şi şefii structurilor centrale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, organizaţiilor sindicale şi organizaţiei profesionale.
În cadrul evenimentului, au fost dezbătute teme de interes pentru conducătorii unităţilor teritoriale de poliţie, pe specializări, planuri de viitor şi soluţii de îmbunătăţire a activităţii. Au fost puse în discuţie obiectivele stabilite, pentru fiecare linie de muncă, şi liniile de acţiune pentru îndeplinirea lor. Astfel, au fost discutate activităţile ce urmează a fi desfăşurate de unităţile de poliţie în contextul exercitării de România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, planuri de reducere a deficitului de personal şi modul de încadrare, proiecte de actualizare a cadrului legislativ şi demersurile realizate de instituţie pentru asigurarea logistică, în vederea optimizării modului în care poliţiştii răspund la solicitările cetăţenilor şi creşterii gradului de siguranţă la intervenţii. Un accent deosebit a fost pus pe accelerarea procedurile de scoatere la concurs şi încadrare a funcţiilor de conducere, pentru asigurarea managementului unităţilor de poliţie, precum şi pe acomodarea la locul de muncă a absolvenţilor şcolilor de poliţie. Raportul rezultat în urma acestei întâlniri va fundamenta acţiunile instituţionale viitoare, în vederea realizării obiectivelor Poliţiei Române şi pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a misiunilor din perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Scandal la UPU Târgovişte

Poliţiştii şi jandarmii au intervenit în forţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte pentru a aplana un conflict iscat de romii din Bălteni. Se pare că mai multe persoane din Bălteni au venit la Unitatea de Primire Urgenţe cu o persoană pentru îngrijiri medicale. Conflictul ar fi pornit de […]