Invitaţi surpriză la Convenţia Anuală a Pro România

În jur de 2000 de membri şi activişti Pro România au participat la Convenţia Anuală, organizată la Palatul Parlamentului. Pe lângă principalii comunicatori ai partidului – Corina Creţu, europarlamentar, senatorul Adrian Ţuţuianu, fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu şi, bineînţeles, preşedintele Victor Ponta, au fost prezenţi şi au luat cuvântul câţiva invitaţi surpriză. Dacă prezenţa preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost predictibilă, a surprins plăcut şi a fost foarte bine primită de sală social-democ-rata Gabriela Firea. Primarul general al Capitalei a avut cuvinte de apreciere pentru Pro România şi Victor Ponta, despre care a spus că a fost „cel mai performant premier al României”. Cei doi au vorbit şi despre o eventuală alianţă, la nivel de Bucureşti, în perspectiva alegerilor locale.

Ceva mai târziu a urcat pe scenă preşedintele interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, foarte atent la exprimare dar care nu a ocolit scenariul alianţei între PSD şi Pro România.
„Ştiu că sunt mulţi colegi care nu vor o alianţă cu Pro România, ştiu că şi dintre dvs. sunt unii care nu vor alianţă cu PSD. Vă respect opinia şi nu o pun înaintea unor ambiţii ale mele şi ale lui Ponta, dar nu aţi vrea să îi întrebăm şi pe români

ce vor? (…) Mă uit în sală şi văd în primele rânduri foşti colegi. Îmi vin în minte cuvintele mamei mele, când mai întârziam pe afară, ne spunea <>. Acum ceva vreme nici nu aveam voie să vorbim. Se pare că am depăşit aceste probleme”, a spus Marcel Ciolacu.
Dintre invitaţi nu au lipsit reprezentanţi ai Partidului Democraţiei şi Solidarităţii-DEMOS şi ai PPUS-L.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Târgoviste: Mai mult de jumătate din bugetul local, alocat pentru dezvoltare

Primarul Cristian Stan a făcut câteva consideraţii pe marginea proiectului Bugetului Municipiului Târgovişte pentru 2020, care va fi supus aprobării CLM. A scos în evidenţă faptul că este o creştere semnificativă a veniturilor, datorată absorbţiei de fonduri pe proiectele europene, ceea ce înseamnă inclusiv o creştere a ponderii secţiunii alocate […]