Published On: lun, dec. 2nd, 2019

Intrarea liberă la expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”

nichiduta.ro

Se împlinesc, în curând, 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989, prilej de reflecţie şi readucerea aminte a momentelor teribile ale finalului acelui an reper în istoria României.Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte invită publicul larg, dar mai ales tinerii, să viziteze, gratuit, în perioada 1 -31 decembrie 2019 expoziţia”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi la sfârşitului regimului totalitar din România”. Conceptul expoziţion-al reface, în proporţie de peste 90%, atmosfera momentului decembrie 1989. S-au păstrat toate elementele decorative ale interioarelor în forma şi cromatica existentă la acea dată, mobilierul este şi el cel original aparţinând unităţii militare care funcţiona atun-ci.Democraţia şi libertatea de expresie, pe care astăzi le considerăm atât de fireşti, sunt posibile datorită curajului românilor care au refuzat să mai accepte opresiunea şi au ieşit în decembrie 1989 pe străzi, manifestând public pentru a-şi cere drepturile şi a-şi recâştiga libertatea.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro