Published On: vin, Apr 11th, 2014

INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM

ierusalimDuminica a şasea din Postul Mare numită „a Floriilor” sau „a Stâlpărilor” ne reaminteşte de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, înainte de Patimile Sale. Cu puţin timp înainte de această intrare solemnă în oraşul sfânt al evreilor, Mântuitorul vestise (penru a treia oară) patimile, moartea şi învierea Sa, şi îl înviase pe prietenul Său Lazăr din Betania, cel care era mort de patru zile.
În antichitate primirea regilor, a împăraţilor, într-un oraş sau în capitala unei ţări se făcea cu mare fast. Locuitorii oraşului respectiv, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, purtând cununi de flori sau de frunze pe cap, ori buchete de flori şi ramuri înverzite în mâini, îi ieşeau în întâmpinare în afara zidurilor, în strigăte de bucurie, apoi intrau în cetate, împreună cu cel aşteptat şi cu însoţitorii lui, într-o impresionantă procesiune.
Intrarea triumfală a lui Iisus-Împăratul păcii în Ierusalim, împlinire a proorociei lui Zaharia, este descrisă de toţi evangheliştii. Mesia este întâmpinat de mulţimile celor care îşi aşterneau hainele în cale, şi ţinând în mâini ramuri de copaci strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine în numele Domnului”. A fost una din rarele manifestări de recunoştinţă din partea celor care s-au bucurat de binefacerile Domnului Hristos. Sărbătoarea Floriilor este considerată ca un preludiu al Patimilor, dar şi ca o poartă spre Înviere, iar mersul lui Hrisos spre Patima Sa cea de bunăvoie este smerit şi triumfal totodată. Smerit, pentru că „Cel ce are scaun cerul şi aşternut picioarelor, pământul” şi „Cel purtat de Heruvimi şi lăudat de Serafimi”, se smereşte şi încalecă pe mânz necuvântător. Dar si triumfal, pentru că mulţimea poporului recunoaşte în Cel ce vine, pe Stăpânul vieţii şi al morţii.
Strămoşii noştri au cinstit întotdeauna sărbătoarea Floriilor. Scena Intrării în Ierusalim este zugrăvită în bisericile noastre şi pe icoane. Numele străvechi al sărbătorii de azi, a „Florilor”, a intrat în onomastica românească, sub diverse derivate. De asemeni, nu putem să trecem cu vederea tradiţia creştină a ramurilor de copaci, cu care credincioşii întâmpină în această zi pe Domnul. În părţile noastre, unde lipsesc măslinii şi palmierii, poporul întâmpină pe Domnul cu ramuri de salcie. Rânduiala este plină de înţeles duhovnicesc. Dintre toţi copacii, singură salcia, fără flori frumoase, fără fructe şi cu un lemn puţin căutat, de data aceasta a luat-o înaintea copacilor falnici, frumoşi şi preţuiţi şi s-a grăbit în smerenia ei să-şi împodobească ramurile şi să le ofere Bisericii pentru Întâmpinarea Domnului iubitor. Darul este primit cu dragoste, ramurile de salcie sunt binecuvântate şi sfinţite, iar poporul le ţine în mână la sfintele slujbe, ca un semn de biruinţă. Este biruinţa virtuilor asupra patimilor căci stâlpările de virtuţi sunt roadele ostenelilor escetice desfăşurate în timpul Postului Mare. Strânse într-un mod în acelaşi timp sensibil şi duhovnicesc, ele îngăduie credincioşilor să-L primească cu vrednicie pe Hristos fiind mijloacele identificării şi mai strânse cu El în Patima Sa.
Să zicem şi noi, în acest ceas de bucurie premergător Patimilor: „Cu stâlpări întâmp-inându-L, cu credinţă neschimbată pururea lăudându-L, ca pe un Făcător de bine, să-I cântăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului”.
Pr. Ileana Ionuţ Ciprian Seminarul Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgovişte

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente