Published On: lun, Iun 30th, 2014

Intoxicaţiile cu ciuperci, un real pericol

ciuperci 2Este sezonul ciupercilor, iar medicii îi avertizeze pe dâm-boviţeni referitor la pericolele pe care le reprezintă intoxicaţiile cu acestea. Potrivit statisticilor, una din trei persoane care mănâncă ciuperci otrăvitoare nu mai poate fi salvată de medici. O treime dintre intoxicaţiile cu ciuperci se soldează cu deces, spun statisticile Ministerului Sănătăţii. Pentru prevenirea cazurilor de îmbolnăviri, medicii atrag atenţia consumatorilor să nu cumpere ciuperci de la persoane care le vând în locuri neautorizate sau pe marginea drumului. Simptomele care anunţă intoxicaţia sunt greţurile şi vărsăturile, durerile abdominale şi transpiraţie abundentă. Intoxicaţiile cu ciuperci reprezintă o problemă medicală importantă din cauza frecvenţei crescute a acestora în acest sezon bogat în precipitaţii care favorizează dezvoltarea ciupercilor spontane, cât şi din cauza gravităţii acestor îmbolnăviri. Ele constituie una dintre marile urgenţe medicale, deoarece reprezintă o treime din intoxicaţiile care se soldează cu deces atât la adulţi, cât şi la copii. Ciupercile cu pălărie, prin forma, culoarea, varietatea şi frumuseţea lor, au exercitat din-totdeauna o atracţie asupra omului, care le-a apreciat şi datorită gustului sau aromei lor. Însă, pe lângă ciupercile comestibile, în natură cresc şi specii de temut, cunoscute sub titulatura consacrată de ciuperci otrăvitoare, care dacă sunt consumate, provoacă intoxicaţii uneori grave sau chiar mortale.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente