INTERNAŢIONALUL MARIAN AIOANI A PLECAT DE LA CHINDIA

Mihai ROŞOIU

Viitorul şi Farul au fuzionat, iar noua echipă, care se va numi Farul şi va fi antrenată de Gică Hagi, plănuieşte deja două mutări pe piaţa transferurilor: portarul Marian Aioani (21 de ani) şi Adrian Petre.
Chindia îşi continuă campania de achiziţii pentru viitorul sezon, după ce s-a despărţit de trei titulari, Piţian, Dumitraşcu şi Raţă. De câteva zile, la antrenamentele târgoviştenilor s-a prezentat portarul celor de la Farul (ex-Viitorul), Cătălin Căbuz.
Cele doupă grupări discută varianta unui schimb, sub formă de împrumut, clubul la care Gică Hagi va urma să fie acţionar şi antrenor urmând să îl ia pe Mihai Aioani, internaţional de tineret.
În acest schimb, va intra în discuţie şi prelungirea împrumuturilor la Chindia a doi dintre jucătorii de la Farul, P. lacob şi T. Căpuşă. E posibil, totuşi, ca şi Marco Dulca să rămână în continuare la Chindia.
Adrian Petre (23 de ani) a plecat de la UTA la finalul acestui sezon şi ajunge la Farul din postura de jucător liber de contract.

În sezonul recent încheiat, a bifat 17 partide pentru arădeni, marcând un gol.
Adrian Petre (23 de ani) a plecat de la UTA la finalul acestui sezon şi ajunge la Farul din postura de jucător liber de contract. În sezonul recent încheiat, a bifat 17 partide pentru arădeni, marcând un gol.
Aioani, crescut la juniorii Chindiei, este unul dintre cei mai promiţători portari din Liga 1. În sezonul recent încheiat a bifat 33 de partide, fiind convocat de Adrian Mutu pentru meciurile din grupele EURO U21.
„E cel mai bun portar, Aioani. Va fi unul dintre portarii naţionalei mari în doi ani. I-am lăsat pe Cojocaru şi Căbuz să place. Am adus un portar de mare prespectivă. Am luat un fundaş central care s-a format la Farul, unul dintre cei mai buni constructori din Liga . Vom lua şi la mijloc ceva. În atac l-am adus pe Adi Petre, vârful echipei naţionale de tineret. Îmi place să resuscitez jucătorii care au talent şi vreau să-l fac să dea multe goluri”, a spus Gică Hagi la conferinţa de presă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

FRB FELICITĂ ECHIPELE DIN LIGILE NAŢIONALE DE BASCHET

Meciul decisiv al finalei LNBM, dintre echipele U-Banca Transilvania Cluj-Napoca şi CSM CSU Oradea, a pus punct, duminică seara, sezonului competiţional intern din Liga Naţională de Baschet, ediţia 2020-2021.Pe această cale, Federaţia Română de Baschet salută noua campioană LNBM, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, dar şi pe merituoasa învinsă din finală, CSM […]