Întâlnire de lucru între deputatul Claudia Gilia şi Lucia Florentina Kemokai, viceconsul al României la Ciudad Real

În această săptămână, conf. univ. dr. Claudia Gilia, cadru didactic universitar al Universităţii Valahia din Târgovişte, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative se află la Universitatea Castilla La Mancha din Ciudad Real în cadrul unui program de mobilitate profesională Eras-mus+. Pe lângă activităţile didactice, Claudia Gilia şi-a făcut timp şi pentru a-şi îndeplini şi misiunea de parlamentar. După cum ştim, Claudia Gilia este deputat în Parlamemtul României şi face parte şi din Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, drept pentru care a ţinut să se întâlnească Lucia Florentina Kemokai, viceconsul al României la Ciudad Real. Cele două doamne au purtat discuţii legate despre comunitatea de români din Spania şi despre modificările legislative care vizează comunităţile de români din Diaspora, iniţiative legislative aflate pe agenda Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Camerei Deputaţilor: ” Comunitatea de români din Spania este una puternică şi bine reprezentată de misiunea noastră diplomatică. Astăzi m-am întâlnit cu doamna Lucia Florentina Kemokai, vice-consul al României la Ciudad Real. Am discutat despre românii din Comunitatea Autonomă Castilla La-Mancha, care numără aproximativ 104.000 de români, dar şi despre modificările legislative care vizează comunităţile de români din Diaspora, iniţiative legislative aflate pe agenda Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Misiunile noastre diplomatice sunt cele care ţin legătura permanentă cu românii stabiliţi în această regiune şi pot fi de un real folos atunci când vine vorba despre îmbunătăţirea legislaţiei. Consulatul României din Ciudad Real gestionează patru provincii: Toledo (35 685 romani), Albacete (13 604 romani), Ciudad Real (23 126 romani) şi Cuenca (15 205). Dialogul cu doamna vice-consul a fost foarte util deoarece mi-a permis cunoaşterea problemelor comunităţii de români, chiar de la faţa locului.”, a afirmat deputatul Claudia Gilia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Modificări la Legea zilierilor

Au intrat în vigoare modificările la Legea zilierilor, prin care se introduc reglementări mai clare dar şi câteva noi domenii de activitate în care poate fi folosită munca acestora. În termeni tehnici, zilierul este persoana fizică ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru […]