Inspectorii veterinari atrag atenţia că în ţara noastră a apărut un focar de boala limbii albastre

Bluetongue (boala limbii albastre), o boală virală care afectează oile, caprele şi vitele, a reapărut în România, după o absenţă din ianuarie 2016. Laboratoarele au confirmat un singur caz, într-o gospodărie din judeţul Vâlcea. După o perioadă de aproximativ 5 ani (ultimul caz a fost notificat în ianuarie 2016) în care România nu s-a mai confruntat cu virusul blue-tongue (limbii albastre) care afectează ovinele şi bovinele, s-a confirmat un prim focar în judeţul Vâlcea, într-o exploataţie nonprofe-sională.
Focarul a fost notificat la organismele internaţionale (ADNS şi OIE), iar în exploataţia în cauză au fost impuse restricţii privind circulaţia animalelor, precum şi toate măsurile specifice privind controlul bolii.
De asemenea, în jurul focarului a fost stabilită o zonă de 20 km numită zonă de control, în care se aplică măsurile prevăzute de Directiva 2000/75/CE a Consiliului şi de Regulamentul CE 1266/2007 al Comisiei. Dintre acestea menţionăm:

  • identificarea tuturor exploataţiilor de rumegătoare din zona de control şi efectuarea unui recensământ al animalelor domestice receptive (rumegătoare); evaluarea numărului şi arealurilor de viaţă a rumegătoarelor sălbatice receptive din zona de control delimitată;
  • inspecţia clinică a animalelor receptive în vederea identificării oricăror semne de infecţie;
  • informarea/conştientizarea deţinătorilor de animale despre evoluţia bolii şi observarea permanentă a rumegătoarelor pe care le deţin şi obligativitatea anunţării oricărei modificări a stării de sănătate a animalelor medicului veterinar de liberă practică împuternicit ori medicului veterinar oficial şi adresarea de recomandări privind curăţarea şi îndepărtarea gunoiului de grajd de lângă adăposturi, tratamentul rumegătoarelor cu substanţe insecticide sau insectifuge pentru a preveni infectarea cu virusul bluetongue, curăţirea mecanică a adăposturilor şi efectuarea de dezinsecţii;
  • monitorizarea serologică a efectivelor de rumegătoare, prin teste de laborator efectuate pe probe prelevate de la animalele santinelă;
  • monitorizarea populaţiilor de vectori care pot transmite virusul bluetongue;
  • interzicerea ieşirii rumegătoarelor din zona de control; acestea pot fi expediate în afara zonei de control, în anumite condiţii, numai pentru tăiere imediată.
    Măsurile se menţin până la stingerea focarului care se efectuează după 14 zile de la data debutului perioadei libere de vectori.
    Menţionăm că în zona de control nu există exploataţii comerciale de rumegătoare.
    În România, această infecţie a mai evoluat şi în perioada 2014-2015, fiind identificat acelaşi serotip viral, respectiv serotipul 4.
    În restul teritoriului ţării nu au fost impuse măsuri de restricţie suplimentare generate de acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Telefon uitat pe o bancă, recuperat cu ajutorul unui jandarm

O tânără din comuna Petreşti şi-a recuperat telefonul, uitat în parc, datorită promptitudinii de care a dat dovadă un jandarm aflat în serviciu. Locotenentul Drăghici Mihai, ofiţer care asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa cetăţenilor la un spectacol desfăşurat în parcul central din oraşul Găeşti a observat pe o […]