INSPECŢIA MUNCII INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ DÂMBOVIŢA COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere informaţiile deţinute la nivel central, privind existenţa unor situaţii de constrângere financiară sau a unui sistem abuziv faţă de cetăţenii români care optează, prin intermediul agenţiilor de plasare, să lucreze ca îngrijitori de persoane vârstnice în Austria, Inspecţia Muncii a elaborat următorul Comunicat de presă:
Pentru cetăţenii români care optează să lucreze ca îngrijitori de persoane vârstnice în străinătate este necesar ca înainte de plecarea din ţară, să se informeze cu privire la condiţiile de muncă oferite de agenţii de plasare române sau străine. De asemenea, este foarte important ca aceştia să cunoască forma de angajare din statul de destinaţie, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia acelui stat.
Pe teritoriul statului austriac, îngrijitorii de persoane îşi desfăşoară activitatea în baza unor „contracte de organizare” încheiate cu agenţia intermediară, dar ca persoane fizice autorizate, ceea ce nu le conferă drepturile ce ar decurge dintr-un contract de muncă. O sursă de informare, cu precădere pentru condiţiile de muncă pe teritoriul statului austriac, este site-ul Ambasadei României în Austria (viena.mae.ro), unde se regăsesc informaţii referitoare la reglementarea activităţii ca lucrător independent şi alte informaţii utile despre dreptul muncii în Austria, încetarea raportului de muncă, prevederi pentru părinţi şi copii, asigurarea de şomaj, legea generală privind asigurările sociale, taxe şi scutiri de taxe, legislaţia fiscală, reprezentarea lucrătorilor la întreprindere/instituţie.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în căutarea unui loc de muncă în străinătate, pe site-ul inspectoratelor teritoriale de muncă se regăsesc informaţii utile privind munca în străinătate prin intermediul agenţiilor de plasare forţă de muncă.
Inspector şef Marius Lixandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

FLACĂRA MORENI S-A CALIFICAT CU EMOŢII

În urma meciurilor desfăşurate marţi în turul 3 al Cupei României, în timpul regulamentar au obţinut calificarea echipele CSM Focşani, Progresul Spartac, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, AFC Fotbal Comuna Recea, Unirea Alba lulia şi Industria Galda, după prelungiri a învins Turris Oltul Turnu Măgurele, iar la loviturile de departajare s-au […]