Înşelăciune pentru a obţine asigurările AUTO

Doi bărbaţi de 34 şi 25 de ani, identificaţi şi cercetaţi de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.În perioada ianuarie 2019-20 iulie 2020, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune privind asigurările şi instigare la infracţiunile de distrugere şi înşelăciune privind asigurările.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, ar fi instigat şi ar fi determinat, prin promisiunea oferirii a 3.000 de euro, un alt bărbat de 25 de ani, să incendieze, în cursul nopţii de 11 ianuarie 2019, un autoturism parcat pe raza municipiului Târgovişte.
De asemenea, cel în cauză ar fi efectuat demersuri în vederea obţinerii a 27.000 de euro de la o societate comercială, suma reprezentând poliţa de asigurare tip CASCO.
Faţă de bărbatul de 34 de ani, Judecătoria Târgovişte a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Celălalt bărbat este cercetat sub măsura controlului judiciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

263 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 77.065 de lei

Pentru că siguranţa cetăţenilor reprezintă o prioritate, poliţiştii dâmboviţeni au acţionat în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care puteau afecta siguranţa comunităţii.Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat, în ultimele 24 de ore, pe raza întregului judeţ, alături de celelalte structuri cu […]