Published On: lun, sept. 16th, 2019

Închisoare pentru neplata taxelor

nichiduta.ro

Ieri, site-ul „Realitatea TV” a popstat o ştire conform căreia Eugen Teodorovici declară război datornicilor. Astfel, ministrul Finanţelor cere măsuri drastice pentru cei care nu îşi plătesc impozitele. Mai exact, pedeapsa cu închisoarea de până la şase ani. Un proiect de lege în acest sens a fost depus la Senat şi vizează atât patronii de firme, cât şi persoanele fizice.
În acelaşi timp, Teodorovici cere şi ca stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabili a taxelor sau impozitelor să fie considerată infracţiune şi să se pedepsească cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.
Potrivit proiectului de lege, dacă prejudiciul produs de rău platnici este mai mare de 100.000 euro, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.
Iar dacă prejudiciul depăşeşte 500.000 euro, pedepsele se majorează cu jumătate.
Menţionăm că prima închisoare a datornicilor a fost înfiinţată în Anglia, în secolul al XVIII-lea. Dacă luăm în calcul acest reper, se pare că România guvernului pesedist se întoarce în timp cu trei sute de ani. De fapt, Guvernul nu are bani să construiască noi puşcării, dar va folosi banul contribuabililor pentru a hrăni guri în plus, ce vor ajunge în spatele gratiilor.
O sugestie de bun simţ, sperăm: n-ar fi bine să fie băgaţi la închisoare, după patru ani, în mod automt, toţi parlamentarii care, sub diferite forme, nu şi-au respectat promisiunile electorale, nereal-izându-le. Pentru o astfel de infracţiune… morală, ar trebui dată o lege. In plus, ar trebui stipulat, într-un astfel de text de lege ca politicienii, pasibil de închisoare pentru un astfel de delict, nerespectarea promosiunilor electorale, plus traseismul practicat după alegeri, să plătească din buzunarul propriu masa şi cazarea, cât vor sta la puşcărie. Dacă, săracii nu au bani pentru a plăti serviciile pe care le oferă Statul, după ce sunt depuşi, în siguranţă, după gratii, tor textul respectivei legi să stabilească obligativitatea, pentru familia sau rudele inculpatului, să facă împrumut la bancă, cu dobândă preferenţială. Ce ziceţi? Dar, abordând fără cea mai mică intenţie de ironie, acest subiect, considerăm că, decât să-i înghesuim pe oameni în puşcării, stabilimente ale Statului care sunt la fel de nemiloase ca şi bordelurile, în ceea ce priveşte relaţiile şi comunicarea între oameni, cel mai bine ar fi să-i punem să muncească pentrui comunitate, dar nu în sensul că trebuie să-i vedem măturând străzi sau curăţind şanţuri, etc, ci obligându-i să facă acelaşi tip de activitate, să producă bani, dar înloc să bage banii în buzunarul propriu, sumele rezultate să fie reţinute de stat, până se acoperă pejudiciul provocat de neplata taxelor, la care să se agauge un surplus de plată penalizatoare de 70%. Astfel, înloc să-i trimiţi după gratii, îi obligi să muncească corect pentru Statul român, în felul acesta, posibil, persoanele fizice sau juridice, vindecându-se de boala… evaziunii fiscale.
O sigură observaţie: în mod sigur există şi români, pe persoană fizică sau juridică care, chiar dacă sunt bine intenţionaţi, nu pot plăti taxele şi impozitele deoarece chiar Guvernul pesedist de acum şi din trecut, inclusiv guverne de orice culoare politică, inclusiv alianţe, vrând să acopere găurile din buget au mitraliat românii, patroni sau nu, cu taxe ce au blocat orice iniţiativă locală de afaceri. In astfel de cazuri, nu românii sunt datori Statului pesedist sau nu, ci Statul, reprezentat prin Guvern, le este dator moral românilor şi logic, nu românii trebuie să meargă la închisoarea datornicilor, ci Statul, reprezentat concret de politicienii ce alcătuiesc Guvernul.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro