Published On: mar, Feb 14th, 2017

începe strângerea câinilor fără stăpân la Pucioasa

De luni, 20 februarie 2017, începe ridicarea câinilor fără stăpân din oraşul Pucioasa. Aşa cum am mai spus autorităţile locale din Pucioasa s-au ţinut de cuvânt şi au găsit soluţia pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân din oraş. La sfârşitul lunii ianuarie, Consiliul Local Pucioasa a adoptat o hotărâre privind concesiunea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân. La acest moment, Primăria Pucioasa a încheiat un contract de delegare prin concesiune a serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân cu o societate specializată din Blodeşti Scăieni.
„Avem toate actele gata pentru ceea ce înseamnă gestionarea problemei câinilor fără stăpân, este semnat şi contractual de noi şi aşteptam sa vina şi doamna doctor sa semneze. Şi vreau sa dau astazi un semnal: toţi cetaţenii care deţin animale în gospodarii vor avea o saptamâna la dispoziţie sa gaseasca o modalitate de a nu le mai da drumul pe strada, de a nu-i mai lasa în libertate, pentru ca s-ar putea sa fim nevoiţi sa ridicam şi animale care au un aparţinator, iar aceasta neglijenţa îi va costa scump. Cred ca nu ne mai putem permite sa aşteptam, sa mai amânam acest moment. Deja, avem cel puţin una sau doua persoane muşcate în fiecare saptamâna la noi în oraş de aceste animale. „Iubitorii” de câini fara stapân sa şi-i ia acasa, sa nu-i mai hraneasca de la balcoane şi sa ţina câte 20 de câini în faţa blocului. Cu tot respectul pentru ei, credeţi-ma ca iubesc animalele dar mai mult îmi iubesc copii.
Vom începe acţiunea de saptamâna viitoare, de luni. Vom avea un regulament foarte clar pe care-l vom aproba şi în consiliul local, într-o şedinţa extraordinara pentru ca oamenii trebuie sa cunoasca ca au nişte raspun-deri, nişte obligativitaţi… Lumea trebuie sa devina conştienta ca nu ne mai putem juca cu acest lucru. Şi aici ma refer şi la locuitorii din zonele învecinate, unde încercam, prin intermediul primariilor respective, sa le comunicam ca sunt nişte sancţiuni şi nişte repercusiuni pe care le vor suporta. Fiecare posesor de animale îşi lasa caţeaua sa râmâna însarcinata, naşte 6-7 pui şi într-o cutie, lasaţi lânga o pubela în Pucioasa. Nu se mai poate! Asta nu e dragoste faţa de animale, asta e atitudine iresponsabila”, a declarat primarul oraşului Pucioasa Constantin Ana.
În zilele urmatoare aceeaşi masura va adopta şi administraţia oraşului Fieni.

About the Author

Displaying 2 Comments
Have Your Say
  1. moshu49 spune:

    ca să parafrazez: cît e cîinele? dar cîinele, cît costă, primare, cîinele?
    cetățenii n-au voie să știe cît îi costă afacerea asta?
    zic și io!

  2. Ella spune:

    Felicitari primarului, nu va lasati intimidat de criminalii aia ce se dsu mari animalisti, dar nu ar lua un caine acasa fara sa fie platiti!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>