Începe recepţia lucrărilor de modernizare şi extindere la cea mai mare creşă din Târgovişte

Cristian Stan, primarul Municipiului Târgovişte, a anunţat începerea procedurilor în vederea recepţiei lucrărilor de modernizare şi extindere realizate la Creşa nr. 16 , din Cartierul „Radu cel Mare”(Microraionull IV): „Este un proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu o valoare de peste şase milioane de lei, prin care această unitate de învăţământ ante-preşcolar a fost reabilitată integral şi s-a construuit un nou corp de clădire, cu peste 1400 de metri pătraţi suprafaţă desfăşurată. Este vorba de un proiect prin care a rezultat cea mai mare creşă din Municipiul Târgovişte, Creşa nr. 16, un proiect care vine să întregească programul ambiţios de reabilitare, modernizare şi extindere a unitaţilor de învăţământ din Municipiul Târgovişte. Este o inviestiţie prin care s-a reabilitat corpul vechi, ss-a construit unul nou, cu tot ceea ce este necesar pentru a avea condiţiile cele mai bune pentru cei mai mici dintre copiii noştri. A început recepţia, mai durează puţin până când se termină activităţile de recepţie şi se obţin ultimele avize.”
Primarul Cristian Stan a amintit în acest context că mai este în lucru Creşa nr.2, un proiect finanţţat tot prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. La vizita în teren au mai participat viceprimarul Monica Ilie, Marcela lordache, director Direcţia de Asistenţă social din Primăria Târgovişte şi administratorul public Gabriel Boriga.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

La fiecare viitură, Ialomiţa "rupe" mii de metri pătraţi din terenurile arabile ale dobrenilor

La ceva mai mult de jumătate de an de mandat, Dan Nica şi-a intrat bine în rolul de primar al comunei Dobra. S-a familiarizat cu problematica administraţiei publice locale, continuă cu succes proiectele începute de predecesorul său în funcţie şi poate contabiliza deja propriile iniţiative. Are iniţiată documentaţia pentru asfaltarea […]