Incendiu pornit de la un trăsnet

În urma manifestării fenomenelor meteo periculoase prognozate de avertizarea imediată COD GALBEN (caracterizată de descărcări electrice frecvente, averse, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină de mici dimensiuni), în data de 10 iunie, intervalul orar 22:40 – 23:30, au fost afectate o locuinţă în comuna Sălcioara, o reţea de joasă tensiune şi 5 puncte de transformare în oraşul Titu.
Astfel, două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Titu au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs din cauza trăznetului, căzut direct pe o anexă gospodărească din lemn. Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea focului care se putea propaga la locuinţa aflată în imediata apropiere. A ars magazia din lemn, cca. 1mc de lemn, un frigider şi o canapea.
În urma informaţiilor primite la ora 06:00 de la operatorul economic de furnizare a energiei electrice, în judeţul Dâmboviţa, oraşul Titu, 210 consumatori erau nealimentaţi cu energie electrică.
Mai multe echipe ale operatorului economic (de furnizare energie electrică) intervin în teren pentru realimentarea cu energie electrică a consumatorilor afectaţi.
Toate subunităţile inspectoratului sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte cetăţenilor dâmboviţeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

În perioada 6-9 iunie a.c., poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele unor bărbaţi bănuiţi de comiterea unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.Doi bărbaţi au fost suprinşi în timp ce conduceau autoturisme pe raza localităţilor Ghimpaţi şi Moreni, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.Fiind testaţi cu aparatul […]