Incendiu la două locuinţe din cartierul Bana al municipiului Moreni

Pompierii de la Detaşamentul Moreni au fost alertaţi şi au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu care a mistuit acoperişurile a două case din cartierul Bana al municipiului Moreni.
La operaţiunea de stingere au participat şi pompierii de la OMV Petrom din Moreni, cu două autospeciale de intervenţie. Din cercetările efectuate la faţa locului, se pare că un coş de fum deteriorat este cauza probabilă a producerii incendiului. Flăcările s-au extins rapid de la un acoperiş la altul, casele fiind lipite una de cealaltă, din construcţie. Au ars acoperişurile celor două locuinţe pe o suprafaţă totală de cca.120 mp (70 mp la prima locuinţă şi 50 mp la cea de a doua). Pompierii au intervenit cu promptitudine, reuşind să salveze din calea flăcărilor restul locuinţelor şi a bunurilor din acestea.
ATENŢIE la utilizarea sistemelor de încălzire locală!
Înainte de utilizarea sistemelor de încălzire locală trebuie respectate următoarele măsuri:

  • sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
  • zidăria şi tencuiala coşurilor de fum vor fi verificate periodic şi bine întreţinute pentru
    a nu prezenta fisuri sau crăpături ce

ar permite ieşirea în încăperi sau poduri, a gazelor calde, a fumului sau a scânteilor;

  • nu se vor depozita în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului;
  • în faţa uşiţelor sobelor se va amplasa o cutie metalică sau o coală de tablă de 70 x 50 cm, aceasta asigurând protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Luciana Cristea şi Antonel Jîjîie, aleşi în funcţia de vicepreşedinţi ai CJ Dâmboviţa

Echipa de conducere a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost întregită, în urma şedinţei extraordinare. Astfel, au fost aleşi, prin votul secret al consilierilor judeţeni participanţi, cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Consilierii judeţeni propuşi au fost Luciana Cristea, Florina Mureşan şi Antonel Jîjîie. În urma votului, s-a decis ca […]