Published On: lun, Ian 15th, 2018

Incendiu de proporţii în municipiul Târgovişte

Pompierii târgovişteni au fost alertaţi să intervină la un incendiu izbucnit la un autoturism şi o anexă gospodărească pe strada Petru Cercel din Târgovişte.Detaşamentul de pompieri Târgovişte a intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea incendiul. Flăcările destul de puternice au mistuit: o anexă gospodărească ( suprafaţă cca.300mp), un autoturism şi doi porci. Pompierii au împiedicat extinderea incendiului la două case aflate în imediata apropiere. Nu au fost victime. Pericolul incendiului este omniprezent, pagubele materiale generate fiind directe şi pe termen lung. Cel mai important aspect rămâne însă cel legat de protejarea vieţii. Dacă din punct de vedere material riscul unui incendiu pare uşor de asumat, consecinţele pierderii de vieţi omeneşti obligă la o abordare mai serioasă a acestui risc. Tocmai de aceea se impun măsuri de prevenire, prin montarea unui sistem de detecţie şi semnalizare a începutului de incendiu, sigur şi eficient. Detectorul de incendiu semnalizează incendiul prin detecţia fumului, a temperaturii ridicate sau a flăcării. Pentru a fi permanent în siguranţă se verifică lunar funcţionarea detectorului, se îndepărtează periodic praful depus pe elementele detectorului şi se schimbă cel puţin o dată pe an bateria detectorului. Întrucât în fiecare apartament există un aragaz/plită, conducte de gaz/butelie, instalaţii electrice, centrală termică, instalaţii de apă, care aduc un plus de confort, este bine de ştiut că funcţionarea acestora defectuoasă (cu improvizaţii) poate duce la accidente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale. De exemplu, scurgerile de gaz nedepistate la timp pot genera explozii în prezenţa unor scântei sau a flăcării deschise; inundaţiile pot deteriora bunuri sau pot afecta instalaţiile electrice producând scurtcircuite şi generând astfel, incendii; instalaţiile electrice incorect dimensionate sau instalate necorespunzător cresc riscul apariţiei condiţiilor de incendiu.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>