Published On: mar, Aug 1st, 2017

INAUGURAREA DRUMULUI DINTRE LOCALITATEA VULCANA BĂI ŞI MĂNĂSTIREA BUNEA

Duminică, 30 iulie 2017, Înaltpreas-finţitul Părinte Arhiepis-cop şi Mitropolit NIFON, a participat la ceremonia de inaugurare a drumului ce duce din localitatea Vulcana Băi spre Mânăstirea Bunea, eveniment la care au fost prezente, alături de numeroşi localnici, oficialităţi naţionale şi judeţene.
În semn de recunoştinţă pentru înlesnirea accesului pelerinilor la mânăstire, prin amenajarea acestui drum, Înaltpreasfinţia Sa a acordat Diploma mitropolitană de recunoştinţă domnului Adrian Ţuţuianu – Ministrul Apărării Naţionale (la momentul demarării lucrărilor Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa), şi domnului Emil Drăghici – Primarul Comunei Vulcana Băi.
Cu această ocazie au fost vizitate cele două biserici ale Mânăstirii Bunea, dar şi cea a Schitului Sfântul loan Botezătorul din apropiere, unde se efectuează lucrări edilitare, Înaltul lerarh oferind îndrumările necesare pentru continuarea acestora. Reamintim că Mânăstirea Bunea, binecuvântat loc de pelerinaj, reculegere şi spiritualitate, este o cunoscută şi veche vatră monahală românească, ctitorită, în anul 1622, de marele vistiernic Bunea, sfetnic al voievodului Matei Basarab. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente