Published On: lun, apr. 8th, 2013

În zona Padina- Peştera. UN URS A FOST ÎMPUŞCAT

nichiduta.ro

ursUrsul care în ultimele zile şi-a făcut simţită prezenţa în zona Padina-Peştera, în căutare de hrană, a fost împuşcat în noaptea de vineri spre sâmbătă, de către reprezentanţii Fondului de Vânătoare Dunărea 2007, în baza unei autorizaţii emise de autorităţile centrale, Ministerul Mediului, conform cotei de intervenţie. De mai multe zile vânătorii s-au deplasat în zona Padina-Peştera, unde au monitorizat acest exemplar, după care noaptea trecută l-au executat. Monitorizarea acestui animal a fost făcută şi de paznicii de vânătoare de la Fondul de Vânătoare Dunărea 2007, gestionarul fondurilor de vânătoare din zona Padina-Peştera. Toată această acţiune s-a desfăşurat într-o mare secretomanie. Oficial, ursul trebuie vânat numai dacă face distrugeri sau atacă oamenii. În realitate, însă, orice vânător caută trofeul pentru care a plătit. 6.000 de euro costă un urs împuşcat. Legea care permite funcţionarea turismului cinegetic, adoptată în 2006, a acreditat şi existenţa unor firme de intermediere care exploatează cea mai puternică sursă de bani: vânătorul străin. În această privinţă, statul a fost transparent. O listă orientativă de preţuri a fost agreată şi apare pe toate site-urile de turism cinegetic: un urs de peste 350 de puncte costă în jur de 6.000 de euro, fiecare punct peste 400 de puncte se taxează semnificativ (în jur de 100 de euro). Ursul împuşcat în zona Padina-Peştera a fost evaluat undeva la 200 de puncte şi, din informaţiile pe care le deţinem, gestionarii Fondului de Vânătoare nu prea sunt mulţumiţi. Tot pe site-uri de vânătoare din străinătate, putem să observăm că România are o reclamă ca fiind aproape fără restricţii. Poţi să vânezi urşi aproape în libertate. Poţi să vii şi e garantat că împuşti un urs. Dacă în Europa urşii aproape că au dispărut, iar Uniunea Europeană interzice strict vânarea lor, la noi, Ministerul Mediului permite ca în fiecare an să fie vânaţi până la 300 de urşi bruni. Aşa se face că turismul cinegetic a fost şi rămâne o afacere înfloritoare.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro