Published On: vin, aug. 2nd, 2013

În Turcia, poliţiştii se sinucid pe capete

politistiIndiferent unde te duci în lume, printre multe alte lucruri pe care le constaţi, unul este la fel de constant ca sărăcia: poliţiştii nu prea sunt iubiţi de oamenii de rând, mai ales când acel om de rând este obişnuit mai mult să trăiască în afara legii. De exemplu, nu există turc care să nu-i fi văzut pe poliţişti, cu căşti şi cuirase, fugărind pe protestatari în piaţa Taksim sau în parcul Gezi din Istanbul. Din data de 28 mai, când manifestarea de protest a fost dur reprimată, cel puţin în Istanbul, turcul de rând nu-i mai suferă pe poliţişti. Din acea zi a lunii mai, protestele s-au extins în toată ţara. Ordinele prim ministrului Erdogan trebuie executate. Peluzele cu protestatari sunt măturate cu ajutorul tunurilor cu apă. Toată lumea, în Turcia şi-n afara ei cere ferm instaurarea democraţiei, nu a islamismului bigot. Ei bine, oricât de greu v-ar veni să credeţi, în tot acest cor foarte sonor care cere, în Turcia, instaurarea democraţiei, se aude o voce pe care, din păcate, societatea civilă turcă nu o sprijină: este vocea sindicatului poliţiştilor turci. Prin reprezentantul său, sindicatul poliţiştilor cere şi el instaurarea democraţiei. Este totuşi un sindicat foarte tânăr. Până-n 2012, în Turcia poliţiştii nu aveau dreptul de-a avea un sindicat al lor. Nici primul guvern democrat, de după prăbuşirea Imperiului Otoman, guvernul Ataturk, nu a agreat idea ca poliţiştii să aibă o organizaţie a lor care să le apere drepturile. A trecut guvernul Ataturk, a trecut al Doilea Război Mondial, a trecut şi secolul al XX-lea şi poliţia turcă nu avea voie la un sindicat al ei. Cu chiu, cu vai s-a reuşit înfiinţarea unuia în secolul al XXI-lea. Dar este un sindicat chinuit. Prin tot felul de tertipuri juridice, guvernul a reuşit să-l lege de mâini şi de picioare.
Situaţia în care i-a pus prim ministrul Erdogan pe poliţişti este albastră rău de tot. Şeful sindicatului poliţiştilor a recunoscut până la urmă că au existat şi derapaje în piaţa Taksim şi în parcul Gezi. Emniyet-Sen cum se numeşte sindicatul poliţiştilor trebuie să ia atitudine, să ceară anchetarea poliţiştilor care au făcut excese. Dar nu este uşor. Dacă sindicatul ar ceda şi-ar cere pedepsirea poliţiştilor care i-au înghesuit cam tare pe civili, ar însemna că nu mai este sindicatul poliţiştilor, ci al protestatarilor, ar însemna să fie călcată-n picioare legea nescrisă a solidarităţii poliţiştilor care, asemenea tuturor legilor nescrise de oriunde ar fi poliţiştii, îi obligă să se acopere unii pe alţii, în limitele legii. Şi chiar dacă sindicatul ar ceda presiunii mass-media şi ar cere pedeapsa celor care au fost prea duri, riscă să intre în conflic cu prim ministrul. Dacă s-ar ajunge în acest punct, Erdogan n-ar sta pe gânduri: i-ar concedia pe toţi poliţiştii, membri ai sindicatului, ce-ar îndrăzni să ceară anchetarea evenimentelor din 28 mai. în plus, preşedintele sindicatului spune că, prin natura meseriei, poliţiştii trebuiau să execute ordinele date de prim ministru, iar când protestatarii au aruncat cu pietre şi sticle incendiare, au intervenit pentru a se apăra. Din acest punct de vedere, sindicatul are dreptate. Oricât de tare ai fi ca poliţist, nu poţi sta nemişcat, cu zâmbetul pe buze, să accepţi ca, în numele democraţiei să ţi se spargă capul sau să fi omorât. Cu o astfel de democraţie poliţistul nu are ce face. Nu poţi accepta ca-n numele democraţiei să ajungi la spital sau la morgă. Nu merită. Dreptul la legitimitate
Sociologul şi profesorul la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu, din Ankara, Ayse Ayata este de părere că ar trebui, în primul rând, să se recunoască legitimitatea poliţiei. Ayse Ayata observă cu obiectivitate că poliţia şi-a pierdut legitimitatea de când, în 2002, a ajuns la putere partidul lui Erdogan, AKP-ul, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare. Un partid al dezvoltării Turciei, poate, dar al dreptăţii, nu. Dovadă, ziua de 28 mai, din Istanbul. Din cauza AKP-ului, precizează Ayse Ayata, poliţia nu mai este percepută ca apărătoare a ordinii publice, ea este văzută ca apărătoare a ordinii dorite de partidul lui Erdogan. De când cu tămbălăul din piaţa Taksim, de când cu moartea unui poliţist, în timpul protestelor, de aproape trei luni şase lideri ai sindicatului poliţiştilor, Emniyet-Sen, sunt în proces cu superiorii lor ierarhici. Din grupul celor şase, cinci au rămas deja fără servici. Singurul supravieţuitor este liderul, dar, aşa cum a declarat reprezentanţilor mass-media occidentală, nici el nu mai crede că are zile multe. Cu toate acestea, nu disperă. Dimpotrivă, crede că va avea câştig de cauză şi va reuşi să obţină mai multă libertate de exprimare pentru sindicatul poliţiştilor. Şeful sindicatului Emniyet-Sen a spus că mai multă libertate de exprimare au celelalte sindicate turce. Cel al poliţiştilor, nu. O lege interzice poliţiştilor activi să aibă un sindicat. Conform acelei legi, doar cei ieşiţi la pensie au dreptul de a se organiza într-un sindicat. „Douăzeci de ţări europene au sindicatul poliţiştilor activi. Chiar şi-n Zambia există un astfel de sindicat. Dar am încredere în legile acestei ţări, legii ce vor permite recunoaşterea oficială a sindicatului poliţiştilor activi”, a spus ironic, dar şi posomorât, liderul sindicatului Emniyet-Sen.
Dar un alt aspect preocupă foarte mult pe şeful sindicatului Emniyet-Sen: numărul foarte mare de poliţişti turci care se sinucid. Din cauza stresului la care este supus, un poliţist turc trăieşte în medie 55 de ani, în comparaţie cu 70, cât trăieşte restul populaţiei. în ultimele şase luni s-au sinucis 21 de poliţişti. Şase dintre ei şi-au pus capăt zilelor în timpul protestelor ce au izbucnit în Istanbul şi s-au extins în toată Turcia. Nu numai în ziarele din Turcia, dar nici în cele din lumea largă nu sa scris un rând despre ultimele cazuri de sinucidere, în rândul poliţiei turce. Guvernul Erdogan nici nu a vrut să stea la discuţii când reprezentanţii sindicatului Emniyet-Sen au cerut angajarea de psihologi care să menţină un echilibru psihic al poliţiştilor. Oricum, Erdogan a pus gând rău sindicatului, deoarece membrii săi militează pentrui libertatea de exprimare, de recunoaştere a drepturilor poliţiştilor, în primul rând ca oameni.
Doar ura şi nimic mai mult
Ceea ce-i revoltă pe poliţişti este faptul că sunt ţinuţi în activitate chiar şi zece ore, chiar mai mult, când este vorba de proteste, fără să li se dea voie să mănânce sau să bea apă, fără să li se permită să se odihnească. Chiar dacă pare incredibil, în Turcia de azi, poliţiştii nu sunt deloc iubiţi de populaţie. Din această cauză, unui poliţist îi este greu să se-nsoare, să-ntemeieze o familie. Femeile ce doresc să se mărite, se feresc de poliţişti. Dacă stai de vorbă cu poliţiştii turci, dacă aceştia au încredere şi-ncep să vorbească, afli că unii au devenit poliţişti atraşi de salariul foarte bun, alţii, mai puţin numeroşi, din pasiunea pentru a face dreptate. Da, există şi astfel de poliţişti.
Preşedintele sindicatului a relatat presei ultimul caz de sinucidere al unui poliţist. Cu ocazia protestelor de la sfârşitul lunii mai, acesta a descoperit că lumea urăşte pe poliţişti. A fost şocat. Nu se aştepta la aşa ceva. Era conştient că poliţiştii pot fi antipatici, dar nu că se va ajunge la ură din partea populaţiei. înainte de a-şi trage un glonte în cap, cu arma de serviciu, a postat un mesaj pe contul de Facebook al poliţiei: „Fac acest gest în numele democraţiei, pentru ca toţi poliţiştii să aibă aceleaşi drepturi ca oricine, pentru ca poliţiştii să fie respectaţi ca oameni. Fac acest gest deoarece nimeni nu are curajul s-o facă. Sper ca prin acest gest să se-nţeleagă că şi poliţistul este o fiinţă umană ce are suflet”.
După cum spunea liderul sindical, acum după ce a fost tras, glonţul este în tabăra lui Erdogan.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>