Published On: mar, Aug 1st, 2017

În prima jumătate a acestui an la CJ s-au înregistrat 81 petiţii

In perioada ianuarie 2017 – iunie 2017 s-a înregistrat un număr de 81 petiţii, dintre care 76 petiţii au fost formulate de către cetăţeni, 3 petiţii redirecţionate de către Ministerul Sănătăţii, o petiţie redi-recţionată de către Liceul Tehnologic „Udrea Băleanu” din Băleni şi o petiţie remisă de către Asociaţia Civic Alert din Bucureşti.
După înregistrare, petiţiile au fost înaintate direcţiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu precizarea termenelor de rezolvare.
în privinţa modului de soluţionare şi repartizare a acestora, situaţia se prezintă astfel:
– 36 petiţii soluţionate, competenţa aparţinând Consiliului Judeţean Dâmboviţa;
– 35 petiţii direcţionate, spre competent, soluţionare, către instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi altor autorităţi şi instituţii publice din judeţ;
– 10 petiţii clasate în conformitate cu prevederile art. 10(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 potrivit căruia „dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns”.
În general principalele probleme sesizate de petenţi s-au referit la:
– sesizări privind starea drumurilor judeţene, solicitări de sprijin pentru reabilitarea sau modernizarea acestora;
– solicitari de ajutoare sociale, ajutoare financiare pentru diferite intervenţii medicale, precum şi ajutoare materiale datorate situaţiei precare din punct de vedere financiar a familiei petentului;
– sesizări privind acordarea ajutorului social de către primăriile din judeţ; – probleme privind protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi;
– sesizări generate de instituirea taxei de habitat;
– reclamaţii referitoare la prestaţiile operatorilor de transport public persoane;
– reclamaţii referitoare la serviciile medicate şi comportamentul cadrelor medicate din instituţiile de sănătate publică din judeţ;
– solicitări/sesizări privind branşarea locuinţelor la utilităţi;
– sesizări privind încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor;
– solicitări locuri de muncă;
– solicitări locuinţă.
Pentru operativitate, în vederea obţinerii informaţiilor necesare formulării unui răspuns complet, întemeiat pe considerente de fapt şi de drept, au fost contactate autorităţile/instituţiile publice competente, iar în anumite cazuri a fost necesară şi deplasarea în teritoriu a funcţionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>