Published On: mie, ian. 23rd, 2013

În noul campionat. SERIA POSIBILĂ

nichiduta.ro

fcmPentru F.C.M. Târgovişte, returul acestui campionat din Liga a 3-a, seria a 6-a, este compromis. Competiţia se reia pe 8 martie (zi simbolic[), dar F.C.M. Târgovişte va sta, urmând să dispute primul meci al anului 2013 în deplasare, la Unirea Câmpina, pe 15 martie.
Până atunci este timp suficient de pregătire, de partide amicale, care, probabil, vor fi tot atâtea câte şi cele oficiale (9).
Va trebui totuşi luat în serios acest retur, deoarece din cele 6 serii vor retrograda echipele clasate pe locurile 11, 12, 13, dar şi 4 echipe cu cea mai slabă linie de clasament de pe locul 10 din cele 6 serii, în baza unui clasament separat pentru fiecare serie în parte. F.C.M. Târgovişte trebuie să evite locul 10. „Socotelile” s-ar putea încheia mai devreme dacă Girom Albota se va retrage, aşa cum am aflat şi noi pe „surse”.
Dacă acest campionat, 2012-2013, pare încheiat pentru F.C.M. Târgovişte, tot în Liga a 3-a, în schimb, cel ce urmează, 2013-2014, se anunţă deosebit de dificil, dacă se va aproba un sistem de 4 serii cu câte 18 echipe.
Trecând în revistă cam ce echipe pot forma seria cu F.C.M. Târgovişte, probabil vor fi echipele din judeţele Ilfov, Prahova, Argeş, Prahova, Municipiul Bucureşti.
în acest context, F.C.M. Târgovişte va avea viaţă grea, dat fiind faptul că în marea lor majoritate cunoaştem echipele,am mai evoluat în compania multora dintre ele.
în celelalte serii, disputa pentru retrogradare este mare, vor rămâne numai echipele valoroase, cu potenţă financiară.
în procent mare, cam asta va fi componenţa seriei din care va face parte şi F.C.M. Târgovişte. Am luat în calcul clasamentele la finalul turului, care, evident, la finalul competiţiei poate fi altfel.
însă se conturează cam ce echipe vor retrograda. Trebuie lăsate trei locuri pentru echipele de la jocurile de baraj din cele 4 judeţe şi municipiul Bucureşti.
Cam acestea ar putea fi „colegele” de serie ale F.C.M.-ului în ediţia 2013-2014:
Metaloglobus Bucureşti, F.C. Chirnogi, Juventus Bucureşti, F.C. Ştefăneşti, F.C. Baloteşti, C.S. Afumaţi, Inter Clinceni, Viitorul Domneşti, Progresul Cernica, F.C. Voluntari, Unirea Câmpina, Argeşul Piteşti, Conpet Ploieşti, F.C.M. Târgovişte, Urban Titu…
Pentru F.C.M. Târgovişte „necunoscute” ar fi Juventus Bucureşti, F.C. Ştefăneşti, C.S. Afumaţi, Progresul Cernica, F.C. Voluntari.
Evident, este o serie „posibilă”, dar, oricum, pe aceste „schelet” se va forma noua serie din campionatul următor.
în acest sens, va trebui să gândim de pe acum noul lot de jucători, care va trebui să fie îmbunătăţit valoric, dar şi numeric, deoarece vor fi 34 de meciuri şi nu 18, câte aveam în acest campionat, deci jumătate din câte vom avea în noul campionat.
Va trebui un lot de 24-25 de jucători gata dispuşi să evolueze într-un alt campionat, mult mai puternic, iar dacă trebuie să evolueze tot în Liga a 3-a, va trebui şi ceva echipă de „cursă lungă”.
Dacă va fi această componenţă sau nu, mai puţin contează. Cert este că va fi un alt campionat, cu alte pretenţii, pe care nu le poate realiza decât o echipă valoroasă.
Şi cele 8-9 partide pe care le avea de disputat în acest retur trebuie tratate cu seriozitate, practic vor fi un test pentru jucătorii care vor rămâne să evolueze tot la F.C.M. Târgovişte, iar acumulările fizice în perioada de iarnă se realizează.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro