Published On: lun, aug. 11th, 2014

ÎN MECI AMICAL ATLETIC FIENI – F.C.M. TÂRGOVIŞTE 1-5 (1-4)

nichiduta.ro

fcmÎn programul său de pregătire, F.C.M. TÂRGOVIŞTE a făcut deplasarea la FIENI, unde a întâlnit într-un meci interesant echipa gazdă, ATLETIC.
Pe o zi toridă şi un gazon excelent, la fluierul arbitrului MARIUS CHIŢII s-au aliniat următoarele formaţii:
ATLETIC: MOISE -CUCUTEANU, MARINA, CIOBANU, ISPAS, MIHAI, FL. CERNEA, BLAS, SĂVULESCU, SACAGIU, TEODOROIU. După pauză, au mai fost folosiţi COVASĂ, M. CERNEA, RIZESCU,
DUCU, CODROIU, MANTA. Antrenor: FLORIN CERNEA.
F.C.M. TÂRGOVIŞTE (repreiza I): DUMITRESCU – CALOFIR, COMAN,
OPREA, DUMITRU, CONSTANTIN, GÂLDĂU, MÂNDRU, ENESCU, MARIA, CONSTANTINESCU.
F.C.M. TÂRGOVIŞTE (repriza a -II-a): ZGÂMBĂU – NEAGU, ISTRATE, LUNGU, BRAGHIDAN, TUDORACHE, LUNGEANU, SOARE, DRAGNEA, MIHĂILĂ, TIMOFTE. Antrenor: PUIU BECHEANU.
Aşa cum sunt aceste meciuri, antrenorii verifică, probează, jucătorii veniţi în probe interesându-i mai puţin rezultatul, scorul. Antrenorul FLORIN CERNEA i-a avut în probe pe MOISE şi
COVASĂ (portari), CUCUTEANU, BALS, TEODOROIU. Surprinde prezenţa în lotul ATLETICULUI a lui BLAS după ce s-a
pregătit o bucată de timp cu CHINDIA
TÂRGOVIŞTE.
De altfel, F.C.M. TÂRGOVIŞTE ia dorit pe BLAS şi MARINA, însă din motive obiective, a renunţat la aceştia, ei preferând în locul Ligii a 3-a, Liga a 4-a?! Gazdele s-au mişcat destul de bine în prezenţa unui adversar superior valoric, a construit frumos, dar mai are de lucru la faza de atac unde a reuşit doar un singur gol al fundaşului MARINA, urcat în atac.
Cu o săptămână înaintea începerii competiţiei oficiale, Liga a 4-a, ATLETIC arată bine, este gata pregătită de start. Pentru un meci de pregătire elevii lui FLORIN CERNEA s-au mişcat bine, iar scorul este prea mare în raport cu evoluţia din teren. De partea cealaltă, F.C.M. TÂRGOVIŞTE s-a prezentat pe stadionul CIMENTUL cu 24 de jucători. Antrenorul BECHEANU a alcătuit două echipe, fiecare jucând câte o repriză.
Nu au fost prezenţi, lipsind nemotivat, BICA, OLTEANU iar LEŢU uşor
accidentat. în acest context, PUIU BECHEANU s-a orientat la un unsprezece de bază. Ca noutăţi găsim pe MAO DUMITRESCU, portarul şcolit tot de
F.C.M. TÂRGOVIŞTE, dat la URBAN
TITU la schimb cu SORIN GÂNJU, în
2005. Aşadare antrenorul a gândit o echipă cu doi fundaşi laterali noi
(CALOFIR şi DUMITRU), CONSTANTIN
(FURCĂ) mijlocaş, jucător format tot la
F.C.M. TÂRGOVIŞTE, iar în atac MARIA de la CONPET PLOIEŞTI (23 ani) şcolarizat la NUCET şi CONSTANTINESCU
(28 ani) atacant, plecat de la FLACĂRA
MORENI.
Cu această formaţie, F.C.M. TÂRGOVIŞTE a marcat de 4 ori prin MÂNDRU (26, 40) şi ENESCU (30, 33).
Pentru gazde: MARINA (42).
Dacă este să tragem o simplă concluzie de prima repriză, au plăcut noii veniţi chiar dacă în atac MARIA şi CON-STANTINESCU au ratat din poziţii ideale. Promite DUMITRU ca fundaş stânga (în locul lui DRAGOŞ CERNEA) şi OPREA
(fundaş central). Pe „FURCĂ” îl ştiam, tot superficial în fazele de atac, a ratat 3-4 şanse de a marca. în schimb, CALOFIR a fost o deziluzie, probabil şi de aceea URBAN a renunţat la el. A plăcut pofta de joc a lui MÂNDRU şi ENESCU, autori a câte o „dublă”, goluri foarte frumoase, de contraatac.
Aşa cum era normal în partea a doua antrenorul BECHEANU a introdus în teren o altă echipă, pe lângă
ZGÂMBĂU (portar), NEAGU, LUNGEANU, DRAGNEA, MIHĂILĂ şi TIMOFTE au mai jucat ISTRATE (fundaş – PETROLUL TÂRGOVIŞTE), LUNGU (fundaş – URBAN TITU), TUDORACHE (revenit de la LUC. DRAGOMIREŞTI -atacant), SOARE (mijlocaş – CHINDIA TÂRGOVIŞTE).
Dintre aceştia doar ISTRATE şi TUDORACHE vor mai fi testaţi, renunţându-se la SOARE, LUNGU, CALOFIR.
A fost un prim meci de verificare, unde s-au probat mai mulţi jucători. Vor mai urma alte partide miercuri, 13 august, de la ora 18:00, la ŞOTÂNGA, cu BRADUL MOROENI, iar sâmbătă, 16 august, tot la ŞOTÂNGA, de la ora 17:00, cu juniorii A de la CHINDIA TÂRGOVIŞTE.
Până la începerea campionatului Ligii a 3-a, programat pe 30 august, F.C.M. TÂRGOVIŞTE va mai susţine două partide amicale.
La final, lotul va fi alcătuit din 20 de jcători (cu doi portari), urmând să se stabilească dacă OLTEANU şi BICA mai vin la echipă.
Concluziile primului meci amical este că a fost o reuşită, la care a participat în egală măsură toţi jucătorii folosiţi, dar şi un arbitraj de nivel superior.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro